Edilul Florin Chelaru solicită CJC suplimentarea mijloacelor de transport pe ruta Năvodari-Constanţa

596
Edilul Florin Chelaru solicită CJC suplimentarea mijloacelor de transport pe ruta Năvodari-Constanţa - fondtransportnavodari-1633259355.jpg
Transportul de călători care circulă pe ruta Năvodari-Constanţa este extrem de solicitat, mai ales în plin sezon estival, dar nu numai. În prezent există 24 de microbuze şi 11 autobuze care asigură transportul şi chiar şi în aceste condiţii mijloacele de transport devin neîncăpătoare.

Cu toate acestea, Consiliul Judeţean Constanţa are în plan să reducă numărul de autobuze şi microbuze, ceea ce ar însemna un mare dezavantaj pentru călătorii care fac zilnic naveta între Năvodari şi Constanţa.

„Orașul Năvodari găsește inacceptabilă decizia Consiliului Județean Constanța de a reduce numărul mijloacelor de transport de călători pe ruta Năvodari-Constanța, precum și eliminarea tuturor stațiilor de pe traseu, inclusiv cea de la Peninsulă. Primăria Năvodari a solicitat în repetate rânduri Consiliului Județean să revină asupra acestui proiect, însă nu s-a ținut cont deloc de opinia și argumentele noastre. Proiectul a fost votat de consilierii județeni. Singurii care s-au opus au fost 6 consilieri județeni PSD”, se arată în comunicatul emis de Primăria Năvodari.

Fără staţii pe traseul Năvodari-Constanţa

Mai mult decât atât, reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa iau în calcul să elimine toate staţiile de pe traseul Năvodari-Constanţa, astfel încât cursa să fie una mai rapidă.

Se va pleca din Năvodari şi se va ajunge la Constanţa, fără ca autobuzele sau microbuzele să mai oprească între cele două localităţi.

Reprezentanţii Primăriei Năvodari sunt nemulţumiţi de acest lucru.

Există persoane care lucrează în Mamaia Nord, sau în zona Tabără Năvodari şi nu au posibilitatea să se deplaseze decât cu aceste mijloace de transport în comun.

„Potrivit proiectului aprobat, transportul pe ruta Năvodari-Constanța se va realiza cu 5 autobuze cu o capacitate mai mare de 23 de locuri și 6 microbuze cu o capacitate mai mică de 22 de locuri. Asta în condițiile în care, în prezent, același serviciu de transport se desfășoară cu 24 de microbuze și 11 autobuze și este insuficient. Totodată, documentul prevede eliminarea tuturor stațiilor de pe traseu. Practic, călătorii vor urca la capătul de linie din Năvodari (Stadion sau Casa de Cultură) și vor coborî la CityPark Mall (autobuzele) și la Gara CFR din Constanța (microbuzele), fără posibilitatea de a exista opriri pe acest traseu.

Nu putem accepta argumentele CJC că reducerea capacității de transport și eliminarea stațiilor de pe traseu au reieșit din studii, când realitatea ne arată că actualele autobuze și microbuze nu pot face față numărului mare de călători. Actuala capacitate de transport se află la limita blocajului la orele de vârf, iar călătorii sunt transportați în condiții de aglomerație și fără respectarea măsurilor de siguranță”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru.

Așadar, administrația locală din Năvodari a cerut Consiliului Judeţean Constanţa să mărească numărul de autobuze şi de microbuze, însă reprezentanţii CJC au luat decizia să elimine un număr dintre acestea.

În altă ordine de idei, Primăria Năvodari discută cu Primăria Constanţa pentru înfiinţarea unei asociaţii prin care pe linia 23 să fie introduse autobuze CT Bus.

„În realitate, Primăria Năvodari a solicitat Consiliului Județean Constanța suplimentarea numărului de mijloace de transport, raportat la actuala situație. Această scădere drastică, de la 11 autobuze la 5 și de la 23 de microbuze la 6, nu poate fi acceptată nici de Primăria Năvodari, nici de populația orașului nostru. Având în vedere că actuala hotărâre a Consiliui Județean Constanța ar putea aduce grave prejudicii populației orașului nostru, Primăria Năvodari analizează toate opțiunile legale pentru a bloca aplicarea acestei hotărâri în ceea ce privește transportul public de călători pe traseul Năvodari-Constanța. În paralel, Primăria Năvodari continuă demersurile către Primăria Constanța pentru înființarea Asociației Intercomunitare de Transport Constanța și deschiderea linei de transport 23 cu autobuze CT Bus”, explică reprezentanţii autorităţilor locale din Năvodari.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5082 secunde