Edilul Cristian Radu: „Lucrăm în ritm alert pentru a finaliza faleza pietonală, cu fonduri UE”
1055
Articole recomandate
Pe acest segment de faleză, s-a intervenit cu o arhitectură nouă, pentru optimizarea traficului pietonal. Lucrările au vizat montarea granitului pe zidul de gardă nou construit, pavarea întregii suprafețe, precum și montarea noilor stâlpi de iluminat ambiental. Tot pe acest tronson, este în curs de finalizare punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces, iluminat ambiental și alte dotări moderne și durabile în zona costieră. Concomitent, lucrările înaintează pe zona 3 din proiect, cuprinsă între hotelurile Diana și Atena. Ulterior, toată faleza Mangalia-Saturn va fi prevăzută cu mobilier urban nou, coșuri de gunoi pentru colectarea selectivă a gunoiului și toate dotările necesare unei astfel de investiții. „Întrucât lucrările au fost sistate pe perioada sezonului rece, în prezent, lucrăm într-un ritm alert pentru a finaliza cele două zone de intervenție, până la sosirea turiștilor. Sperăm ca până la sfârșitul acestui an, să finalizăm întregul proiect și să oferim turiștilor și localnicilor o nouă zonă de promenadă asemănătoare vechii faleze a orașului-Aleea Teilor”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 09 Mai 2021
Miercuri, 26 Mai 2021
Luni, 03 Mai 2021
Sâmbătă, 24 Aprilie 2021
Joi, 13 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Marţi, 01 Iunie 2021
Luni, 24 Mai 2021
Miercuri, 19 Mai 2021