Edilul Cristian Radu: „În anul 2021 am finalizat trei proiecte cu fonduri UE în oraşul Mangalia”

299
Edilul Cristian Radu: „În anul 2021 am finalizat trei proiecte cu fonduri UE în oraşul Mangalia” - cristianraduprezentare2-1642184407.jpg

Articole de la același autor

În oraşul Mangalia s-au dezvoltat mai multe proiecte importante în anul 2021, iar autorităţile locale vor să continue pe o pantă ascendentă şi în acest an.

Primarul oraşului Mangalia, Cristian Radu, a prezentat câteva dintre proiectele pe care le-a demarat anul trecut.

„Încă din primele zile ale acestui an, angajații primăriei au reluat lucrările și acțiunile de igienizare, pe străzile orașului. Pentru o mai bună conștientizare a proiectelor derulate în 2021, aș dori să vă prezint, pe scurt, câteva dintre acestea:

- Am finalizat trei proiecte cu fonduri UE: Restaurarea Bisericii “Sf. Gheorghe”, Reabilitarea străzilor din Saturn și Modernizarea Pieței Republicii;

- Suntem aproape de finalizarea altor patru proiecte din bani europeni:

Refacerea falezei Mangalia-Saturn, Reabilitarea unui număr de 17 străzi importante din centrul orașului, Modernizarea stațiunii Neptun și Introducerea transportului în comun electric, în municipiul Mangalia;

- Am continuat, cu bani din bugetul local, să amenajăm parcări pe locul fostelor garaje, să aerisim orașul, demolând ce a mai rămas din barăcile insalubre și construcțiile fără autorizație.

În tot acest timp, am continuat amenajarea și întreținerea domeniului public, dar și alte activități utilitare. În perioada următoare, vă voi informa despre proiectele la care lucrăm, în cursul acestui an”, a transmis prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook, primarul Mangaliei, Cristian Radu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5185 secunde