Edilul Cristian Radu a anunțat mai multe proiecte de viitor pentru oraşul Mangalia

330
Edilul Cristian Radu a anunțat mai multe proiecte de viitor pentru oraşul Mangalia - mangaliaproiecteue-1632232358.jpg
Oraşul Mangalia se află într-o continuă transformare. Autorităţile locale au demarat mai multe proiecte prin care se va moderniza infrastructura, şi nu numai.

Edilul din Mangalia, Cristian Radu, a postat recent un mesaj pe pagina sa personală de Facebook, prin care a dezvăluit mai multe dintre realizările autorităţilor locale.

„Primăria Mangalia a finalizat, recent, proiectele cu finanțare UE, prin care au fost modernizate sau restaurate mai multe obiective de investiții, printre care Piața Republicii, infrastructura din stațiunea Saturn, precum și Biserica „Sf. Gheorghe” (monument istoric). Toate acestea aduc un plus de atractivitate pentru orașul nostru și sudul litoralului, mai ales că avem în execuție alte proiecte asemănătoare. Astfel, odată cu închiderea sezonului estival, au fost reluate lucrările la cele 17 străzi din oras, asfaltate cu bani europeni și totodată se lucrează intens atât la Neptun, cât și pe faleza Mangalia-Saturn. Aceste ultime trei proiecte urmează să fie finalizate până în primăvara anului viitor. Pe această cale, vă mai informez că am finalizat procedurile legale pentru alte câteva proiecte de interes major, la care vom începe lucrările până la sfârșitul acestui an. Este vorba despre modernizarea Grădinii de Vară „Farul” și a Bazei Sportive „Pescăruș”, precum și asfaltarea unor artere importante, precum str. Rozelor, B-dul. 1 Decembrie, str. Ștefan cel Mare. Pe aceste străzi, nu mai putem interveni cu lucrări de reparații, fiind incluse în proiecte cu fonduri UE. În această perioadă, pregătim și începerea lucrărilor de construire a depoului pentru autobuzele electrice pe care le-am achiziționat, recent, prin proiectul de mobilitate urbană. Vă voi ține la curent cu stadiul lucrărilor, dar și cu evoluția documentațiilor la care lucrăm pentru a le depune odată cu deschiderea noilor axe de finanțare europeană”, a declarat primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.078 secunde