Dispute aprige în PP-DD Constanța pentru funcția de președinte

1332
2
Dispute aprige în PP-DD Constanța pentru funcția de președinte - ppddalegeri2-1346588707.jpg
Sâmbătă, la Clubul SNC din Constanța, a avut loc Adunarea Generală a Organizației Municipale a Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD). Scopul principal al întâlnirii a vizat alegerea unui nou președinte al filialei de la malul mării, după ce Victor Cruceru și-a dat demisia din partid.

Inițial, pentru funcția de președinte își anunțaseră candidaturile consilierul local Perodin Dede, Stelică Murariu și Gabriel Candindatu. Cu toate acestea, în urma unor discuții interne avute cu câteva zile înainte de data alegerilor, s-a stabilit ca cei trei să se retragă și să candideze pentru funcție Marian Vasiliev, fostul candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța din partea PP-DD și prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PP-DD Constanța.

Anunțul privind retragerea celor trei urma să fie făcut public în fața membrilor prezenți la alegeri. Lucru care, de altfel, s-a și întâmplat. Spiritele s-au încins în timpul discuțiilor, în momentul în care cei trei candidați au anunțat că își retrag candidaturile. Mai multe persoane prezente în sală au început să strige că nu admit retragerea lui Perodin Dede din competiție, fiindu-le, astfel, impusă candidatura lui Vasiliev. Supărat de atmosfera creată, Marian Vasiliev a anunțat și el că-și retrage candidatura.

Inițial, Perodin Dede a încercat să-i calmeze pe cei care ripostau în sală, rugându-i să înceteze și să-l voteze pe Marian Vasiliev. Cu toate acestea, oamenii nu au dorit să existe un singur candidat, s-au ridicat în picioare și au amenințat că părăsesc sala. În cele din urmă, în urma unei scurte discuții a membrilor Biroului Permanent Municipal, s-a propus să fie dizolvată întreaga conducere a Organizației Municipale, urmând să fie organizate alegeri pentru toate funcțiile. Potrivit statutului, această propunere va fi trimisă Biroului Permanent Național care va lua decizia finală. În cele din urmă, membrii de partid au plecat necăjiți, strigând că li s-a stricat sâmbăta și au fost puși pe drumuri degeaba. 


v v v


Supărat de cele întâmplate, Perodin Dede a declarat că știe că nu este agreat în partid și i se forțează retragerea candidaturii. El a precizat că, pentru a nu mai candida, cei de la București au trimis o directivă în care se motiva că nu ar avea dreptul să candideze, deoarece nu are un an vechime în partid. 


"Nu au existat negocieri privind candidaturile. Eu nu sunt un om controlabil. Nu m-au controlat nici părinții mei. Știu că sunt incomod și în Biroul Permanent Județean, și în Biroul Permanent Municipal. Nu-mi este ușor să spun că nu mai candidez. Știu că nu sunt agreat în partid. Probabil se va face tot ce este posibil să fiu chiar și dat afară din partid. S-a motivat că nu am un an vechime în partid, însă așa ceva nu este prevăzut în statut. Aștept o hârtie scrisă în acest sens și o să-i dau în judecată pe cei de la București dacă nu este adevărat", a spus Dede. 


v v v


De la ședința de sâmbătă a lipsit președintele Organizației Județene a PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu, el fiind plecat la o ședință la Centru ce vizează pregătirea alegerilor parlamentare. Cu toate acestea, în momentul în care au început discuțiile în sală, a fost informat despre ceea ce se întâmplă de liderii de la Municipiu. 


Contactat telefonic, Gheorghe Slabu a spus că este aproape șocat de cele auzite, deoarece avea impresia că lucrurile sunt lămurite încă dinaintea ședinței de la Constanța. 


"Sunt șocat de ceea ce se întâmplă acolo, de atitudinea lui Perodin Dede. Cu câteva zile înainte de alegeri, de la Centru a sosit o recomandare ca el să nu candideze, deoarece nu are vechime mai mare de un an în partid și nici studii superioare. Tot în acel moment, Marian Vasiliev și-a anunțat intenția de a candida. Perodin Dede a fost unul dintre oamenii care s-a bucurat foarte mult. Chiar l-a felicitat și a spus că este cel mai indicat să preia conducerea Organizației Municipale, deoarece, pe lângă faptul că are vechime în partid, a avut și rezultate foarte bune la alegerile pentru Consiliul Județean Constanța. Cu toate acestea, în ziua alegerilor a răbufnit și, sincer, nu-mi explic acest lucru. Nu am discutat încă cu el, dar am înțeles de la colegi că regretă acea ieșire. Sper să fie ceva trecător, deoarece atmosfera din partid este foarte frumoasă, noi suntem în pregătiri pentru alegerile parlamentare, unde sperăm să avem rezultate bune, unde Perodin Dede va candida pentru Camera Deputaților. După cum chiar el a spus, anterior de a veni la noi în partid, a mai avut negocieri și cu PSD-ul și cu alte partide, dar nu s-au înțeles. Noi l-am primit cu drag, pentru că știm că este o persoană muncitoare și ne-am bucurat să-l avem alături de noi. În doar patru luni, a primit mai multe funcții ca oricare altul și a câștigat și un post de consilier local. Mă întreb, la alt partid ar fi fost așa apreciat?", a declarat Gheorghe Slabu, pentru "Cuget Liber". 


El a mai adăugat că-și dorește armonie în partid, pentru a se pregăti alegerile parlamentare, cu atât mai mult cu cât inclusiv cei de la Centru cu Dan Diaconescu în frunte apreciază activitatea filialei de la Constanța. În acest context, rămâne de văzut dacă cei din Biroul Permanent Național vor aproba dizolvarea Biroului Municipal Local Constanța sau îl vor sancționa pe Perodin Dede deoarece nu a respectat linia partidului. 


Comentează știrea

Miruna
3 septembrie 2012
ce atatea dispute cand oricum orasul apartine totalmente clanului pastaie-porcu?;))

nu misca nimic in oras si judet fara sa dai obolul acestui tandam sinistru..cica si politicienii si partidele dau atentii sau spagi psd CTA SI LUI PASTAIE desi sunt rivali politiici chipurile,hehehe

...
3 septembrie 2012
...

ce panarame... asha partid, asha conducatori :)))

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Perodin Dede: "Nu sunt agreat în partid"
Pagina a fost generata in 0.2406 secunde