Dezvoltarea şi promovarea moştenirii comune încep din oraşul Murfatlar

1075

Articole de la același autor

Reprezentanţii Oraşului Murfatlar au organizat, vineri, conferinţa de lansare a proiectului „Dezvoltarea şi promovarea moştenirii comune”, finanţat prin Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020. Proiectul este propus de un parteneriat format din Primăria Oraşului General Toshevo, Bulgaria, partener principal şi partenerii Primăria Murfatlar şi Primăria Oraşului Bolgrad, Ucraina.

Concret, este un proiect în parteneriat cu Municipalitatea General Toshevo - Bulgaria şi Bolgrad – Ucraina, astfel că la eveniment au fost prezenţi şi primarii celor trei localităţi.



Proiectul „Dezvoltarea și promovarea patrimoniului comun” își propune să rezolve necesitatea creșterii potențialului turistic prin dezvoltarea și comercializarea produselor turistice competitive, bazate pe bogatul patrimoniu natural, cultural și istoric. Totodată, vizează restaurarea, reconstrucția și modernizarea obiectelor de importanță culturală și istorică și îmbunătățirea stării lor funcționale. De asemenea, se are în vedere crearea condițiilor de continuitate între generații prin stimularea interesului și iubirii tinerilor față de moștenirea comună.

Acest proiect este integrat. Partenerii din fiecare parte a frontierei contribuie cu elemente diferite pentru atingerea obiectivelor proiectului.

Fiecare dintre cele trei regiuni, în funcție de specificul lor, va fi implicată în diferite metode și instrumente în diferite activități, dar cu același obiectiv: integrarea și concentrarea pe eforturile de accelerare a dezvoltării regionale și transfrontaliere, sporirea competitivității și a ratingului investițiilor.



Cu sprijinul programului va fi restaurat un monument al patrimoniului cultural și istoric, vor fi reconstruite două instituții culturale, iar zonele din jur vor fi îmbunătățite.

„Ca urmare a implementării proiectului vor fi realizate trei studii și va fi susținută o strategie comună pentru dezvoltarea turismului în regiunea transfrontalieră, vor fi susținute trei evenimente transfrontaliere - 3 forumuri turistice de afaceri cu expuneri. Șase produse turistice vor fi dezvoltate în comun - două rute turistice și 3 tabere tematice și un portal web multilingv, cu un instrument interactiv-GIS care permite interacțiunea ușoară cu utilizatorul”, a spus coordonatorul local al proiectului, Mihaela Clincu.



În ceea ce priveşte investiţia realizată în oraşul Murfatlar, primarul George Cojocaru a spus că aceasta se referă la reconstrucţia şi modernizarea unui centru cultural şi furnizarea de echipamente pentru Casa de Cultură şi un Centru de informare turistică. În plus, se va amenaja un loc de joacă şi se va reface Monumentul Eroilor din localitate.

Valoarea totală a proiectului este de 1.147.440,10 euro, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 1.055 644,89 euro.

În ceea ce priveşte perioada de implementare a proiectului, aceasta va fi de 24 de luni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.685 secunde