Deputatul Varol Amet: „18 mai, zi de doliu a tătarilor”

Marţi, 18 Mai 2021, 19:17
770
Deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR), Varol Amet, a transmis, marți, o declarație politică de la tribuna Parlamentului marcând astfel una dintre cele mai negre zile, cea a surghiunului tătarilor crimeeni.

„Pe 18 mai 2021 tătarii crimeeni comemorează 77 ani de la cel mai tragic moment din istoria lor. La data de 18 mai 1944, din ordinul direct al lui Stalin, întreaga populație tătară a Crimeei – tineri, bătrâni, femei, copii – a fost acuzată de trădare și a fost deportată în Asia Centrală, Urali și Siberia, de către autoritățile sovietice. Condiţiile au fost extrem de grele. Într-o singură noapte a fost adunată aproape întreaga populație tătară din peninsulă și urcată în vagoane pentru transportul animalelor. Având în vedere că bărbații în putere erau pe front, cei vizați au fost în special femeile, copiii și bătrânii. Pe drum, cei mai mulți dintre deportați au murit din cauza condiţiilor grele şi a bolilor. Toate bunurile pe care tătarii le-au lăsat în urmă au intrat în posesia sovieticilor. Este de datoria noastră să păstrăm vie amintirea acestui tragic eveniment, să ne comemorăm înaintașii, să transmitem generațiilor următoare semnificațiile momentului 18 mai 1944 și să învățăm din greșelile trecutului pentru a nu le repeta în viitor”, a spus deputatul Varol Amet. (C.V.M.)

Pagina a fost generata in 0.1805 secunde