Delegație din Mangalia, în vizită de lucru în Bosnia

80
Delegație din Mangalia, în vizită de lucru în Bosnia - delegatiemangalia-1401976069.jpg

Articole de la același autor

O delegație a Primăriei Mangalia, condusă de primarul Radu Cristian se află în perioada 5-8 iunie, în orașul Pale (Bosnia-Herzegovina), în vederea stabilirii de programe comune în diverse domenii de activitate. Deplasarea membrilor delegației din Mangalia în țara respectivă s-a efectuat ca urmare a invitației ambasadorului Bosniei-Herzegovina în România, Excelența Sa domnul Du¹ko Kovacevic și a autorităților locale din Pale, care și-au manifestat interesul de a purta discuții cu omologii lor în vederea înfrățirii viitoare dintre cele două orașe. De asemenea, în cadrul întâlnirii se vor purta discuții cu investitori privați din Bosnia-Herzegovina, având ca principal obiectiv cooperarea în domeniul economic și turistic, dar și a atragerii de investiții străine în municipiul Mangalia. Totodată, vor fi stabilite relații de colaborare în domeniul culturii, artei și educației prin schimburi de experiență bazate pe respect și sprijin reciproc. 


"Încă din 2013 au fost stabilite corespondențe speciale cu reprezentanții celor mai multe ambasade străine din țara noastră. Totodată, s-au reluat contactele cu orașele înfrățite sau cu care avem relații de colaborare și asociere. Sunt onorat că am dat curs invitației autorităților din Pale și sper ca proiectele noastre comune să se concretizeze în cel mai scurt timp în beneficiul ambelor părți", a declarat primarul Radu Cristian.


Pale este unul dintre cele șase sectoare ale orașului Sarajevo-Est, situat în Republica Srpska, entitate a Bosniei-Herzegovinei. Sarajevo-Est este unul dintre cele mai mari orașe din Balcani, fiind alcătuit din localități, sate, dealuri și așezări ante-belice ale suburbiei Sarajevo, întinzându-se pe o suprafață de 1450 km2, cu o populație însumând 77.000 de locuitori și fiind parte a Zonei Metropolitane a capitalei. Principala componentă economică de astăzi în Pale este turismul, orașul fiind situat în zona munților Jahorina, Trebevic și Igman, unde, în 1984, s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă. Centrul de Ski Jahorina este recunoscut la nivel internațional, având peste 20km de piste amenajate la nivel olimpic. O altă componentă economică este industria de prelucrare a lemnului, ramură care cuprinde și cei mai mulți angajați dintre locuitori.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Delegație NATO la Constanța
Vineri, 12 Iulie 2013
Stire din Actual : Srebrenica,  18 ani  de la masacru
Pagina a fost generata in 2.2383 secunde