Decebal Făgădău: "Vila Dalas ar putea fi cumpărată de Primăria Constanța"

1604

Articole de la același autor

Situația Vilei "Dalas" a generat un interes deosebit din partea constănțenilor în momentul în care s-a aflat că proprietarul dorește să o demoleze. Cu toate acestea, ea ar putea fi salvată de la demolare și, mai mult, ar putea face parte din patrimoniul municipiului Constanța. 


Anunțul a fost făcut, ieri, de primarul Constanței, Decebal Făgădău, în momentul în care a fost întrebat dacă administrația locală ar putea cumpăra această clădire de la proprietari. 


"Cunosc foarte bine situația acestei vile. De vreo doi ani, Primăria Constanța prin Poliția locală a tot amendat proprietarii, deoarece a fost lăsată în paragină. De asemenea, au fost obligați să plătească impozitul majorat care se stabilește în asemenea situații. M-am întâlnit cu proprietarii la o discuție încă dinainte de a lua decizia de a o demola. Și mi-au spus că, decât să mai plătească multe amenzi, vor să demoleze clădirea și pe urmă vor stabili și ce urmează să mai facă acolo. Cât despre clasarea acesteia ca monument istoric, desigur că putem să invocăm dreptul de preempțiune la o eventuală vânzare dacă și prețul este unul rezonabil", a declarat edilul Decebal Făgădău. 


Reamintim că Vila "Dalas" de pe bd. Ferdinand, care a găzduit ani buni Alianța Franceză, una dintre construcțiile emblematice ale Constanței, era foarte aproape de a deveni istorie. În momentul de față, clădirea este proprietate privată a unui constănțean, iar Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism pentru demolare. Decizia a generat un val de indignare în rândul constănțenilor, dar și a reprezentanților USR Constanța, care au demarat acțiunea ca Vila "Dalas" să fie clasată ca monument istoric. 


La doar câteva săptămâni de la decizia de a demola Vila "Dalas" de pe bulevardul Ferdinand, Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) a fost de acord cu propunerea USR de clasare ca monument istoric a acestei clădiri, dar la acest moment, instituția nu dispune de documentele juridice, tehnice și istorice necesare. Din câte se pare, acest demers durează aproximativ un an și, la final, este posibil ca Vila "Dalas" să nu fie încadrată la această categorie. 


Totuși, reprezentanții Direcției Județene de Cultură au cerut respingerea avizului de demolare, la momentul în care va fi depusă documentația pentru avizare, având în vedere atât amplasarea în situl urban zona comercială centrală și în situl arheologic Necropola orașului antic Tomis, cât și valoarea arhitecturală a clădirii. 


În plus, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța s-a arătat de acord cu propunerea USR Constanța de declanșare a procedurii de clasare de urgență a clădirii ca monument istoric. 


Până la finalizarea acestei proceduri, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța are dreptul de a opri lucrările și de a aplica sancțiuni conform prevederilor legale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5053 secunde