Dănuț Pop, reales în funcția de președinte al Partidului Ecologist Român

195
Dănuț Pop, reales  în funcția de președinte al Partidului  Ecologist Român - perdanutpop-1494159184.jpg

Articole de la același autor

Dănuț Pop a fost reales, sâmbătă, în funcția de președinte al Partidului Ecologist Român (PER), în cadrul Congresului ordinar organizat la Palatul Parlamentului.

Membrii PER și-au ales președintele, prim-vicepreședinții, vicepreședinții și secretarul general adjunct.

Astfel, în urma votului, în funcția de președinte a fost ales Dănuț Pop, prim-vicepreședinți urmează să fie Cătălin Nămăescu, Mircia Gutău, Cristian Anghel, secretar general adjunct - Cristinel Deaconescu, iar vicepreședinții vor fi Viorel Dobre, Mirică Dimitrescu, Ovidiu Zară, Mircea Vintilescu, Bianca Vasile.

Dănuț Pop a afirmat, în cadrul Congresului, că PER dorește să obțină la următoarele alegeri cel puțin trei mandate de europarlamentar și 2.000 de consilieri.

"Avem peste doi ani două examene: europarlamentare și prezidențiale. Peste trei ani avem încă două alegeri locale și alegeri parlamentare. Împreună cu echipa ne-am propus pentru europarlamentare un minimum trei europarlamentari, să avem candidat la prezidențiale și pentru anul 2020 ne propunem intrarea în 25 de consilii județene, 2.000 de consilieri și minimum 30 de primari", a declarat Dănuț Pop. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3603 secunde