Dan Barna, întrevedere cu şeful Reprezentanţei CE în România

171
Dan Barna, întrevedere cu şeful Reprezentanţei CE în România - 1-1611327518.jpg
Viceprim-ministrul Dan Barna l-a primit, vineri, pe Istvan Jakab, şeful interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene din România, în cadrul discuţiilor subliniind că pentru autorităţile române, în acest moment, este "esenţial" să asigure o aplicare cât mai rapidă şi eficientă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).


"Am apreciat implicarea Comisiei Europene în asigurarea unei gestiuni coordonate a aspectelor legate de pandemia de COVID-19. Contăm pe această implicare şi în continuare. În ceea ce ne priveşte, pentru noi este esenţial, în acest moment, să asigurăm o aplicare cât mai rapidă şi eficientă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vrem să construim un plan care nu doar să fie acceptat de către Comisie din punct de vedere tehnic, ci şi să aducă o contribuţie majoră la combaterea efectelor crizei economice prin care trecem", a afirmat Barna, conform unui comunicat de presă al Guvernului.


Oficialul european l-a asigurat pe vicepremierul Barna de toată deschiderea Reprezentanţei CE pentru întărirea colaborării cu Executivul de la Bucureşti.


"L-am asigurat pe viceprim-ministrul Dan Barna că, din partea Reprezentanţei Comisiei Europene, există toată deschiderea pentru întărirea colaborării cu Guvernul României, astfel încât românii să poată beneficia de toate avantajele ce decurg din calitatea de cetăţeni ai Uniunii Europene", a declarat Istvan Jakab.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6199 secunde