Dacian Cioloș: Premierul Dăncilă și ministrul Agriculturii să plece tiptil și rușinați din Guvern

144
Dacian Cioloș: Premierul Dăncilă și ministrul Agriculturii să plece tiptil și rușinați din Guvern - dacianciolos18021000-1535547308.jpg
Fostul premier Dacian Cioloș, președinte fondator al Mișcării România Împreună, consideră că ministrul Agriculturii, Petre Daea, trebuie să își dea demisia pentru că "a fost incapabil" să ia măsurile necesare împotriva răspândirii pestei porcine.

"Eșecul cere asumare și asumarea cere demisie. Nu pricep cum un ministru, cel al Agriculturii, care a fost incapabil să ia măsurile necesare împotriva răspândirii pestei porcine este astăzi calificat să gestioneze propriul dezastru. Când nu ai fost capabil să implementezi măsurile pe care le aveai la dispoziție, le știai și erai conștient de ce urmează, înseamnă că ești incompetent. Niciun partid cât de cât responsabil nu te mai poate păstra în funcție. Dar, în loc de demisie, domnul Daea își face din nou bilanțul. Cifre și recorduri la hectar, ca pe vremea când mâncam salam cu soia. Asta, în timp ce România o ia pe calea crizei alimentare în care salamul sau ceafa de porc vor fi, din nou, ca în comunism, din soia. În România guvernării lui Dragnea, el însuși crescător de porci, porcii mor pe capete și sunt aruncați în apa Dunării, ca să avem pe lângă o catastrofă alimentară și una ecologică. Ce nu sfârșește în Dunăre se aruncă în incineratoare odată cu o întreaga industrie construită pe capitalul românesc", a scris Cioloș, miercuri, pe Facebook.

Cioloș explică faptul că această situație are drept cauză "incompetența ministrului Agriculturii, a partidului care l-a numit și a unui mod de abordare a guvernării profund defect, antieconomic și antisocial".

"PSD e un partid care știe să promită, știe să împartă banii altora și cu același cinism știe să distrugă munca altora. M-aș aștepta, deci, ca domnul ministru Daea să o tragă de mânuță pe doamna premier Dăncilă, care coordonează și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și să plece amândoi tiptil și rușinați din Guvern. Singurul bilanț pe care și-l pot permite este cel al distrugerii unui sector prin incompetență și corupție ca mod de a guverna. Și vreau să le spună crescătorilor de animale și celor care și-au pierdut sau riscă să-și piardă porcul de Crăciun cum au de gând să rezolve problema. Pentru că nu mă aștept la nicio urmă de decență din partea lor", a adăugat Cioloș în mesajul postat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5158 secunde