Dacian Cioloș, ales președinte al PLUS. "Proiectul meu este România"

419
Dacian Cioloș, ales președinte al PLUS.

Articole de la același autor

Fostul premier Dacian Cioloș a fost ales, sâmbătă, președinte al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), la Convenția Națională a formațiunii, cu 99,17% de voturi "pentru" și 7 "împotrivă".


S-au înregistrat și șase abțineri. Numărul total al delegaților care au votat a fost 1.557. Cioloș a fost singurul candidat la șefia partidului.


Potrivit Agerpres, votul a fost electronic, delegații putând să își exprime opțiunea de pe telefoane, tablete sau laptopuri.

Fostul premier Dacian Cioloș a declarat, sâmbătă, la Convenția Națională a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), că proiectul său este România, iar obiectivul pe care și-l propune este ca această formațiune să devină prima forță politică după alegerile parlamentare.


"Proiectul meu, pe care vi-l propun astăzi, nu este doar un partid sau nu este în primul rând un partid. Proiectul meu este România și știu ce avem de făcut - să mergem la europarlamentare și să dăm primul test politic, să obținem rezultate foarte bune, apoi să construim un proiect solid pentru alegerile prezidențiale, să creștem o listă politică pentru adminstrația publică locală și să câștigăm alegerile locale, să devenim prima forță politică din România după alegerile parlamentare. Pentru asta e nevoie de fiecare dintre dumneavoastră, aici, în partid, să construim împreună o nouă elită politică, un proiect inovativ și care să surprindă pe toată lumea, o organizație care să permită membrilor ei să învețe și să crească în politică, dar pentru ceilalți, nu pentru sine, să înțeleagă ce datorează societății și cum trebuie să lupte ca să o modeleze într-una mai bună", a transmis Cioloș.


Potrivit fostului prim-ministru, PLUS se îndreaptă spre 10.000 de membri de partid validați, aspect despre care a spus că reprezintă o performanță uriașă pentru o singură lună de existență.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5963 secunde