"Dacă procurorii practică șantajul, mă tem că suntem departe de mijloacele democratice"

389

Articole de la același autor

Președintele Traian Băsescu a criticat, la TVR, practici ale procurorilor despre care a spus că citit în presă, în care declarațiile erau obținute prin șantaj, și a avertizat că astfel de mijloace sunt departe de cele democratice.

"Am văzut reprodusă în presă o discuție între doi procurori de la DNA cu un coleg de-al lor, procuror, de undeva din Oltenia, în care pur și simplu îl șantajau. Și am declanșat un alt proces: mă, un om oarecare, care se vede în fața unui procuror și el știe că procurorul ăla îl poate reține 24 de ore cu mandat, să-l mai ducă și să ia 29 de zile de arest, păi sigur că îți face orice declarație. Dacă în practica procurorilor este cumva șantajul   mă tem că suntem departe de a avea niște procurori care lucrează cu mijloace democratice", a spus președintele.

El a povestit că s-a aflat, la rândul său, în fața procurorilor. "Niciodată nu și-au permis, oricât i-am blestemat eu, niciodată nu și-au permis șantajul", a afirmat Băsescu.

"Dar ce am văzut într-o discuție înregistrată între doi procurori de la DNA și un procuror suspectat că a fraudat... modul în care îl șantajau nu mi-a plăcut. Și m-am gândit ce face un om simplu în fața unui procuror, când un coleg de-al lor era foarte încurcat de alternativele care i se dădeau ", a mai spus Băsescu.

El a fost întrebat dacă nu există și o responsabilitate a șefului DNA pentru procurori. "Nu, nu, procurorii sunt atât de independenți în dosarele lor, încât nu pot fi controlați în investigația lor. Deci cel puțin asta garantează legea. Și procurorii, și judecătorii nu pot fi controlați de șefii lor ierarhici. Ei sunt doar șefi administrativi. Nu poate să să bage în dosarele lui să spună . Dar nu înseamnă că nu voi continua să susțin instituțiile statului să lupte fără milă împotriva corupției. Dar ce le cer este grijă și să fie responsabili", a încheiat Băsescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2924 secunde