Constituirea consiliului local Murfatlar, amânată din cauza unor neînțelegeri

340
1
Constituirea consiliului local Murfatlar, amânată din cauza unor neînțelegeri - murfatlarbasarabiprimaria5-1340958919.jpg
Constituirea Consiliului local Murfatlar, care în mod normal trebuia să se desfășoare astăzi, a fost amânat pentru trei zile. Această decizie a fost luată de subprefectul Radu Volcinski, ca urmare a unor neînțelegeri între consilierii locali de la PSD, pe-o parte și PNL și PDL, pe cealaltă parte. Democrat-liberalii și peneliștii au părăsit locația de desfășurare a evenimentului, respectiv parcul din fața primăriei, pe motiv că cei de la PSD au refuzat să voteze pentru doi dintre colegii lor de la PDL. Aceștia au considerat că acțiunea pesediștilor nu a fost normală, în condițiile în care până la acest punct, toți consilierii social-democrați au fost validați fără nicio problemă. Astfel, din cauza lipsei de cvorum, ședința de constituire a fost amânată pentru trei zile. Ea va fi reluată, luni, când își va depune jurământul și noul primar, Valentin Saghiu. 

Comentează știrea

Crivineanu
29 iunie 2012
Sclavul de Saghiu

Din pacate scavul meu,noul primar, a ramas cu buza umflata astazi cand nu a putut sa depuna juramantul in fata consilierilor locali. Rautaciosii de consilieri PNL SI PDL au stricat petrecerea ce urma sa aiba loc la Popasul Murfatlar( unde sampania era pusa la rece). Asta-i viata ! O mai iei in bot cand nu te astepti( si cand te gandesti ca amicii PSD-isti, in frunte cu Radu Babus, erau pregatiti de o petrecere de pomina). Si azi poti sa fii primar al orasului La Cucaracha din Mamaia ca tare bine iti mai sta acolo. Aroganta si prostia in viata se platesc si asta-i inceputul. Asa patesti cand incerci sa obtii postul de viceprimar, prin nevalidarea a doi consilieri,ca sa ramai cu 8 consilieri la 7 cat are opozitia. Da-l afara pe boul de Vintila, secretarul primariei, care trebuia sa-ti zica faptul ca fara 2/3 nu se constituie CL Murfatlar. O sa te tradeze si pe tine , asa cum m-a tradat si pe mine in urma cu patru ani. Semnatura Prostul-sef al Murfatlarului Analfabet-seralist,Nicolae Crivineanu

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Mai 2012
Stire din Eveniment : Tragedie la Murfatlar
Pagina a fost generata in 0.577 secunde