Constanţa s-a înfrăţit cu Mîkolaiv, o regiune din Ucraina

199

Articole de la același autor

Timp de două zile o delegaţie din regiunea ukrainiană Mîkolaiv, condusă de președintele Administrației Regionale Mîkolaiv, Vitalii Kim, președintele Consiliului Regional Mîkolaiv, Hanna Zamazieieva și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ucrainei în România, Paun Rohovei s-a aflat la Constanţa unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. La discuţiile purtate cu privire la dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-ucrainiene au participat şi vicepreședinții Stelian Gima și Petre Enciu, subprefectul județului Constanța, Secyl Suliman, administratorul public al județului Constanța, Gabriel Monea și consilierul județean Gianina Ionela Topolov. În cele două zile de întâlniri, la discuţii au mai participat şi reprezentanți ai Primăriei Municipiului Mangalia și Orașului Năvodari, Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, SC RAJA SA, dar și reprezentanți ai Șantierului Naval Constanța. Dezbaterile s-au axat pe dezvoltarea infrastructurii și a utilităților publice, cultură, sport, iar o componentă importantă a fost cea legată de infrastructura portuară și maritimă. „Mă bucur să mă aflu zilele acestea la Constanța și am încredere că aceste întâlniri sunt doar începutul unui parteneriat durabil, dar mai ales, al unei prietenii firești dintre două regiuni vecine ce poate oferi doar beneficii, de ambele părți. Județul Constanța are un mare avantaj, având în vedere infrastructura complexă pe care o deține și care asigură conexiuni rapide între regiuni. Avem o plaja largă de valorificat în ceea ce privește relațiile economice, precum și atragerea de investitori. Un aspect important este cel privind procesul de descentralizare pe care regiunea noastră îl parcurge în acest moment, proces pe care România deja l-a realizat, iar experiența dumneavoastră ca autorități publice locale este extrem de benefică pentru noi. Mulțumesc părții române, în mod special dumneavoastră domnule Mihai Lupu, pentru deschiderea și căldura cu care ne-ați întâmpinat”, a declarat Vitalii Kim, președintele Administrației Regionale Mîkolaiv. Finalul seriei de întâlniri desfășurate pe parcursul a celor două zile s-a concretizat prin semnarea unui Acord de voință în vederea înfrățirii ulterioare a Unității Administrativ Teritoriale Județul Constanța cu Administrația Regională Mîkolaiv. „Mi-a făcut o deosebită plăcere și totodată a fost o onoare să primesc vizita vecinilor și prietenilor noștri ucrainieni. Avem atât de multe de învăţat unii de la alţii și putem să conlucrăm astfel încât să ne atingem scopurile comune. Proximitatea geografică a celor două regiuni este un atu pe care trebuie să îl valorificăm din plin și să identificăm permanent, printr-o colaborare strânsă, noi oportunități de dezvoltare și promovare a celor două zone. Există un potenţial uriaș de colaborare între cele două regiuni cu o sferă largă de aplicabilitate în varii domenii, cum ar fi cel privind infrastructura de transport, cel al utilităților publice, dar și domenii precum turismul, educația, cultura și nu numai. Suntem deschiși și onorați să le împărtășim din experiența noastră largă privind procesul de descentralizare pe care domniile lor îl parcurg în prezent. O componentă importantă a discuțiilor a fost cea a infrastructurii portuare. Suntem onorați să ajutăm prin deschiderea unor căi de comunicare atât cu administrația portului cât și cu conducerile șantierelor navale din Constanța, în vederea unor schimburi de experiență care vor ajuta la dezvoltarea portului din orașul Nicolaev, dar și crearea unor oportunități pentru județul Constanța. Sunt convins că vom găsi cele mai bune căi de comunicare, astfel încât această serie de întâlniri să se concretizeze prin proiecte comune care să aducă plus valoare regiunilor noastre. Totodată, cu ocazia Zilei Internaționale a Navigatorului doresc să transmit tuturor marinarilor români multă sănătate, voiaje cât mai liniștite și vânt bun din pupa!”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8098 secunde