Constanța, declarat oraș-martir al Revoluției din 1989

580
1
Constanța, declarat oraș-martir al Revoluției din 1989 - aledinamet132077925911-1320790583.jpg
Proiectul inițiat de deputatul UDTTMR, Aledin Amet, a avut, ieri, sorți de izbândă după ce plenul Camerei Deputaților a decis declararea Constanței oraș-martir al Revoluției din 1989.
Proiectul privind declararea municipiului Constanța oraș-martir a fost adoptat cu 217 de voturi pentru, 14 împotrivă și 20 de abțineri.
Tot ieri, deputații au decis ca și orașul Craiova să fie declarat oraș-martir iar proiectul a fost adoptat cu 223 de voturi favorabile, 16 împotrivă și 12 abțineri.
Proiectul privind declararea orașului Constanța oraș-martir al Revoluției a fost inițiat de parlamentarul UDTTMR Aledin Amet, iar cel pentru Craiova de independentul Mircia Giurgiu și liberalul Emilian Frâncu.
Camera Deputaților este for decizional în cazul celor două proiecte de lege, acestea urmând să fie promulgate și publicate în Monitorul Oficial.
"Sunt foarte bucuros că a fost adoptat acest proiect. Deși la noi, astăzi este Bayramul, am venit special la Camera Deputaților pentru a participa la votarea lui. Era un proiect mai vechi prin care eu consider necesitatea declarării municipiului Constanța oraș-martir în semn de cinstire pentru cei 30 de morți și 88 de răniți și pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989", a declarat Aledin Amet pentru "Cuget Liber".
El a mai spus că Revoluția din decembrie 1989 a reprezentat, indiscutabil, un act istoric esențial pentru națiunea română.
"Revenirea la valorile democratice a constituit esența acestei revoluții înfăptuite, din păcate, cu multe jertfe. Mulți tineri, oameni maturi, oameni în vârstă au devenit martiri, faptele lor influențând, în mod decisiv, parcursul istoric al României. Eroii trebuie, fără odihnă, omagiați. Trebuie să ne arătăm recunoștința față de eroii din București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Lugoj. Prin această lege îmi doream să se îndrepte un neajuns, în sensul în care era nevoie ca și municipiul Constanța să devină oraș-martir", a mai spus Aledin Amet.
El a mai precizat că acest "titlu" adus municipiului Constanța era mai mult o chestiune de onoare față de cei care s-au jertfit și față de familiile lor, singurul beneficiu fiind acela că, autoritățile locale vor trebui să amplaseze la intrările din municipiu câte o pancartă în care să se menționeze că municipiul Constanța este oraș-martir.

Comentează știrea

Vlad T.
9 noiembrie 2011
Constanta-oras martir al Revolutiei de la 1989!!!????

Care Revolutie? Ce lupte s-au dat la Constanta? Voi numiti lupte acele rafuieli inter-personale soldate si cu morti sau acele erori ale bietilor elevi-soldati, care au tras in oameni de frica? Haideti ca sunteti hilari! Ce Revolutie a fost aici? Puteti numi revolutie, ocuparea primariei si a sediului Consiliului Popular Judetean de catre tigani, curve si bisnitari? Astia au facut dezastrul din Constanta, dezastru care continua si acum. Decat sa propuneti asa ceva, pentru a mai da ceva drepturi unor 'falsi revolutionari', mai bine ati propune niste programe de reabilitare a orasului lasat intentionat in paragina de edilul 'ales' de 'pomanagii si boschetari'.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3218 secunde