Consilierii locali au decis! Se șterg penalitățile celor cu datorii la bugetul local

1658
Consilierii locali au decis! Se șterg penalitățile celor cu datorii la bugetul local - fondconsilieriilocali-1572554528.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali s-au reunit, ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii octombrie. Întâlnirea a avut loc în sala "Remus Opreanu" a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi, s-au aflat 87 de proiecte de interes local. Cele mai multe dintre acestea au trecut de votul aleșilor locali, însă au fost și unele ce vizau vânzarea sau cumpărarea unor terenuri care au picat la vot. 


Proiectul ce făcea referire la cumpărarea prin negociere directă a imobilului teren și construcție situat în Constanța, b-dul I.C. Brătianu nr. 16, unde funcționează actualmente Creșa "Licurici" a picat la vot. Mai exact, în imobilul respectiv își desfășoară activitate didactică 100 de copii. Imobilul (în suprafață de 1.162 mp și curte de 170 mp) este închiriat de administrația locală de la o persoană fizică. 


"În aceste momente, proprietarul clădii trăiește o dramă familială și nu se mai poate descurca doar din chirie. Dorește să vândă clădirea. Ne-a făcut o ofertă extrem de favorabilă, ceva la 700 de euro/mp. Este mai convenabil să cumpărăm decât să construim o creșă nouă. Liberalii s-au opus, iar proiectul a picat la vot. Îl voi reintroduce pe ordinea de zi la următoarea ședință. Dacă se va vinde altcuiva, probabil părinții celor 100 de copii care merg la creșă acolo vor trebui să-i ducă la sediul PNL. Liberalii trebuie să înțeleagă că acolo nu sunt numai copii ai căror părinți sunt pesediști", a spus primarul Decebal Făgădău după ședința Consiliului Local Municipal. 


Un alt proiect așteptat cu interes a făcut referire la instituirea unor facilități fiscale la nivelul municipiului Constanța. Este vorba despre  aprobarea anulării obligațiilor de plată accesorii datorate bugetului local al municipiului Constanța aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2018. Și la acest proiect, liberalii s-au abținut la vot, ceea ce l-a nemulțumit pe edilul Decebal Făgădău. 


Printre altele, el a explicat că, la nivelul municipiului Constanța, figurau, în luna septembrie, 30.175 contribuabili (7.956 persoane juridice și 22.219 persoane fizice) cu debite restante la data 31 decembrie 2018. Cuantumul datoriilor se ridică la aproximativ 202 milioane lei (202.654.881 lei), din care aproximativ 61 milioane lei (61.536.388 lei) sunt accesoriile care vor fi anulate. Astfel, la un simplu calcul, dacă restanțierii ar urma să achite datoriile principale, administrația locală ar urma să încaseze aproximativ 141 de milioane de lei. 


Se cere performanță! Bursele elevilor au fost majorate 
În domeniul învățământului, s-a stabilit acordarea de recompense financiare elevilor premiați la olimpiadele sau concursurile școlare internaționale și profesorilor îndrumători. Mai exact, cinci elevi și opt profesori vor primi fiecare câte 2.000 de lei net. 
Nici elevii nu au fost uitați, astfel că pe ordinea de zi a fost introdus un  proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 140/2019 pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului II al anului școlar  2018-2019 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat. La acest proiect, edilul Decebal Făgădău a propus un amendament în sensul de majorare a trei din cele patru tipuri de burse. 


Mai exact, majorarea bursei de performanță să crească de la 300 la 500 lei, iar cele de studiu și sociale de la 200, la 250 lei. Această majorare se referă la semestrul l. Pentru semestrul II, primarul a anunțat că își propune ca bursa de performanță să crească la 1.000 de lei. În altă ordine de idei, primarul a spus că își dorește foarte mult să crească performanța și a dat drept exemplu faptul că, la început erau doar 106 elevi la această categorie ce implică și olimpicii, iar în acest moment sunt 199 de elevi. 


Recompense pentru sportivi 
Tot în ședința de ieri s-a votat și proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 13.625 de lei din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor principali constănțeni din cadrul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" care au obținut performanțe deosebite la competițiile internaționale oficiale din perioada octombrie - decembrie 2018. De asemenea, s-a alocat suma de 9.200 de lei din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor principali constănțeni din cadrul Clubului Sportiv Școlar nr. 1 care au obținut performanțe deosebite la competițiile internaționale oficiale din luna mai 2019. Totodată, s-a alocat suma de 437.520 de lei din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor principali constănțeni din cadrul Clubului Sportiv Farul care au obținut performanțe deosebite la competițiile internaționale oficiale din perioada ianuarie-august 2019. 


Tot în domeniul sportiv, chiar dacă liberalii s-au abținut, s-a votat proiectul de hotărâre privind suplimentarea fondurilor financiare acordate prin HCL nr. 318/2019 din bugetul local pentru susținerea activității sportive a Asociației Club Sportiv Selena SN Constanța pentru încheierea sezonului competițional 2019-2020. Este vorba despre suma de 170.000 de lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5582 secunde