Consilierii din Mangalia se reunesc pentru a stabili impozitele și taxele pe 2014

153
Consilierii din Mangalia se reunesc pentru a stabili impozitele și taxele pe 2014 - consilieriidinmangalia15-1387305933.jpg

Articole de la același autor

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali la o ședință ordinară, miercuri, 18 decembrie, ora 17.30. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter admi-nistrativ și social. Unul dintre proiectele supuse adoptării vizează completarea hotărârii privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru persoanele cu dizabilități, pensionarilor cu vârsta de 60 de ani care nu realizează venituri, precum și pensionarilor cu venituri mici. Alt proiect se referă la revocarea unei HCL privind aprobarea Regulamentului de colectare a deșeurilor feroase și neferoase pe raza Mangaliei. În aceeași ședință se va dezbate proiectul care vizează interzicerea parcării și/sau staționării unor categorii de vehicule pe domeniul public sau privat al municipiului Mangalia, precum și cel care se referă la aprobarea unui Regulament pentru coordonarea asociațiilor de proprietari din Mangalia. De asemenea, pe ordinea de zi, este înscris proiectul de hotărâre care vizează aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2014. Un alt proiect supus aprobării se referă la modi-ficarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Mangalia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 12 Decembrie 2013
Stire din Social : Târg de Crăciun la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.6369 secunde