Conducerea PSD decide dacă Dragnea rămâne președinte executiv

69
Conducerea PSD decide dacă Dragnea rămâne președinte executiv - conducereapsd-1431934195.jpg

Articole de la același autor

Premierul Victor Ponta a declarat că partidul nu este el, iar conducerea Partidului Social Democrat (PSD) va decide dacă Liviu Dragnea va rămâne în funcția de președinte executiv al formațiunii. Întrebat dacă Liviu Dragnea, ministrul demisionar al Dezvoltării și președinte executiv al PSD, va rămâne în funcția deținută în formațiunea social-democrată, Ponta a declarat: "Nu e funcția mea și partidul nu sunt eu. Partidul sunt foarte mulți oameni care pot să decidă". Zilele următoare, va fi făcut și anunțul privind nominalizarea unui nou ministru al Dezvoltării. Mai mult, Dragnea a declarat că demisia sa din funcția de șef executiv al PSD poate să pună partidul într-o situație delicată într-un an preelectoral, când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor.


"Am primit semnale din teritoriu să nu demisionez azi din funcția de președinte executiv. Demisia mea poate să pună partidul într-o situație delicată, într-un an preelectoral când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor, când partidul trebuie restructurat și recalibrat pentru a se pune în pregătirea de campanie", a precizat Dragnea. El a adăugat că, luni, mandatul său va fi "pe masa BPN". Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul", cu un termen de încercare de trei ani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8985 secunde