De luna viitoare,

Comuna Crucea își va produce singură energia electrică

299
Comuna Crucea își va produce singură energia electrică - crucea-1436358762.jpg

Articole de la același autor

Comuna Crucea din județul Constanța va reuși în scurt timp să-și producă singură energia electrică necesară pentru consumul propriu. Asta după ce Primăria a implementat un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile pentru construirea unei turbine eoliene și o stație de biogaz. Acestea vor asigura mai bine de 60% din consumul public al localității. Astfel, va fi acoperit iluminatul public, energia electrică din instituțiile publice și cele de învățământ. Întregul proiect este în valoare de 1,2 milioane euro.

"Turbina eoliană și stația de biogaz vor asigura peste 60% din consumul instituțiilor publice și din iluminatul public. Proiectul a fost finalizat și în momentul de față se fac probe privind funcționarea. Sperăm ca la începutul lunii august, atât turbina, cât și stația de biogaz să devină funcționale", ne-a declarat primarul Gheorghe Frigioi.

Din banii economisiți din plata facturilor la curentul electric, localitatea va putea demara noi investiții necesare pentru comunitatea locală.

"Practic, tot sistemul este de 1MW, iar toată energia produsă va fi introdusă în sistemul național. Ulterior, nouă ni se scade contravaloarea energiei livrate din ceea ce consumăm. Această investiție ne va ajuta să facem economii semnificative la bugetul local. Numai iluminatul public ne costă, anual, aproximativ 280.000 lei. Astfel, banii din iluminatul public și banii pentru plata energiei electrice la instituții vor fi utilizați pentru realizarea altor proiecte în comuna Crucea și satele aferente", a mai adăugat primarul Gheorghe Frigioi.

În paralel cu realizarea acestui proiect, administrația locală a finalizat refacerea întregului sistem de iluminat public. Astfel, vechile becuri au fost schimbate cu lămpi pe bază de LED-uri. "Am introdus sisteme de iluminat mai economice astfel încât consumul pentru rețeaua publică s-a redus cu 40%. În prezent, toate localitățile comunei Crucea sunt iluminate public 100%", ne-a mai declarat primarul Gheorghe Frigioi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5234 secunde