Comuna Corbu are nevoie de ajutor din partea CJC. „Nu avem fondurile necesare pentru demararea proiectelor”

Miercuri, 18 August 2021, 00:00
2342
Comuna Corbu este luată cu asalt vara de mii de turişti care preferă să se relaxeze pe plajele sălbatice din localitate. Pentru ca aceşti turişti să se poată simţi în siguranţă, infrastructura din Corbu trebuie să fie pusă la punct. Viceprimarul Vasile Halici a stat de vorbă cu echipa „Cuget Liber” şi a prezentat câteva dintre proiectele pe care le are în plan în acest mandat.

„Putem vorbi despre drumul care face legătura între Corbu, Năvodari şi Mihai Viteazu. Este un proiect european şi în cel mult două luni de zile încep lucrările. Proiectul este finanţat şi noi am pus la dispoziţia Consiliului Judeţean Constanţa tot spaţiul necesar pentru ca activitatea să fie desfăşurată de către constructor în cele mai bune condiţii. Ne-am propus să ne ocupăm şi de drumul care face legătura între Marea Neagră şi Corbu. Aici sunt probleme de suprapunere de terenuri. Terenul cadastrat al unei persoane intră în acest drum şi astfel trebuie expropriat. Mai este o variantă, aceea de cedare a proprietarului de bună voie ca noi să ne putem ocupa de proiect”, a declarat pentru „Cuget Liber” viceprimarul comunei Corbu, Vasile Halici.

El admite că există foarte multe probleme în comuna Corbu, însă administraţia locală se ocupă de fiecare în parte.

Anul acesta numărul de turişti din Corbu este mai mare decât în alţi ani. Viceprimarul a vorbit şi despre educaţia care, din păcate, nu există la unii dintre turişti, aceştia lăsând multe gunoaie în urma lor pe plajă.

„Avem foarte multe probleme în Corbu. De când a explodat reactorul de la Petromidia riscăm să stăm foarte prost la capitolul cocs. Lemnele sunt din ce în ce mai scumpe şi oamenii nu au posibilitatea să le mai cumpere. Noi vrem să venim cumva în ajutorul locuitorilor din comună. Am discutat la Ministerul Dezvoltării şi ni s-a spus să facem toate demersurile ca să putem demara acest proiect de racordare la reţeaua de gaze. Comuna se dezvoltă încetul cu încetul. În legătură cu turiştii, nu am făcut neapărat un bilanţ, dar într-un week-end am avut şi 8.000 de turişti în Corbu. Ne dăm seama câţi turişti vin şi din cantitatea de gunoi care rămâne pe plajă în urma lor. Anul acesta este mai mult gunoi pe plajă decât în anii trecuţi. Din acest lucru reiese că este foarte multă lume, dar mai reiese şi că educaţia turiştilor lipseşte de cele mai multe ori. Noi, autorităţile locale ne ocupăm de recoltarea gunoaielor”, a mai spus Vasile Halici.

Din cauza faptului că plaja Corbu nu aparţine de administraţia locală din comună, viceprimarul Vasile Halici explică faptul că nu poate angaja salvamari pe plajă, astfel că turiştii s-ar putea afla în pericol. În acelaşi timp, Vasile Halici cere ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa, spunând că dacă nu vor exista bani pentru dezvoltarea comunei, acesta nu mai are nicio putere pentru a demara proiectele pe care le are în plan.

„Nu există salvamari pe plaja de la Corbu. Plaja nu este a noastră. Aceasta aparţine celor de la ABADL. Nu avem cum să angajăm salvamari şi să formăm un grup pentru a-l aduce la Corbu pentru că nu intră în atribuţiile noastre. Noi ne luptăm şi vrem să luăm plaja. Dacă va fi a noastră, vom putea oferi servicii de calitate. În funcţie de cum vor răspunde şi celelalte organe competente ale statului care trebuie să ne sprijine, vom vedea ce soluţie vom găsi. Să dea Dumnezeu ca cei din Consiliul Judeţean Constanţa să înţeleagă că noi avem proiecte, dar fără ajutorul lor nu putem să le demarăm. Avem nevoie de susţinere, de bani. Indiferent de ce culoare politică avem, trebuie să uităm de ea. Trebuie să dezvoltăm această comună. Din acest motiv am fost aleşi. Dacă se menţine acest război între partide, nu vom putea face nimic. Putem spune că este un echilibru între comuna noastră şi celelalte? Eu zic că nu. Încă o dată o spun! Avem nevoie de ajutor”, a concluzionat Vasile Halici.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.457 secunde