Comuna Adamclisi, condusă de viceprimarul Ion Dumitru. „Nu ştiu dacă voi candida”

983
Comuna Adamclisi, condusă de viceprimarul Ion Dumitru. „Nu ştiu dacă voi candida” - fondadamclisi2-1639421804.jpg
În data de 16 noiembrie, primarul comunei Adamclisi, Dorina Cicilia Şerbănescu, a decedat, iar în prezent localitatea a rămas fără edil. Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a explicat faptul că se aşteaptă expirarea termenului de 90 de zile pentru ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să organizeze alegeri. Până atunci, de administraţia locală a comunei se ocupă viceprimarul Ion Dumitru.

„Legat de situaţia de la Adamclisi, am fost înştiinţaţi oficial de decesul doamnei primar. Ni s-au comunicat documentele care atestă acest eveniment nefericit şi, mai departe, noi am înştiinţat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, urmând ca ulterior, în termen legal de 90 de zile, să anunţe data organizării alegerilor. Până atunci viceprimarul, în conformitate cu codul administrativ, va îndeplini atribuţiile care reveneau primarului”, a concluzionat Silviu Coşa.

Viceprimarul comunei Adamclisi, Ion Dumitru, spune că nu ştie când vor avea loc alegeri pentru postul de primar în comuna Adamclisi.

Totodată, el nu a putut să ofere un răspuns clar dacă va candida sau nu şi mai spune că acest lucru va fi decis de partidul din care face parte, PNL.

„Nu ştiu când se vor organiza alegeri la noi în comună. Nu este nicio situaţie specială. Lucrurile merg în continuare normal, proiectele continuă normal, nu este nimic special. Eu, cu doamna primar, lucram în echipă. Ceea ce dânsa făcea eu ştiam şi invers. Acel termen de 90 de zile se stabileşte în momentul în care postul este vacantat. Asta spune Codul Administrativ. Aici vorbim de mai mulţi factori. Trebuie dată o hotărâre de guvern, apoi să se ocupe Ministerul de Interne. AEP trebuie să dea şi ei o dispoziţie. Se trimite la prefectură, prefectura dă un ordin, se tipăresc buletine de vot şi aşa mai departe. Eu nu pot să vă spun dacă voi candida. Deocamdată nu s-a stabilit nimic clar. Nu pot să mă pronunţ asupra acestui aspect pentru că partidul din care fac parte va decide. Vă repet. Am lucrat în echipă cu doamna primar, iar personalul primăriei mă ajută foarte mult. În consiliul local avem cinci consilieri PNL, trei PRO România, doi de la PSD şi unul de la PMP”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, viceprimarul comunei Adamclisi, Ion Dumitru.



Multe proiecte în comuna Adamclisi. Asfaltare, grădiniţă şi sală de sport


Viceprimarul Ion Dumitru a vorbit şi despre proiectele pe care le are în implementare şi despre cele care urmează să fie finalizate.

Mai multe drumuri din comuna Adamclisi şi satele Urluia şi Zorile vor fi asfaltate.

„Avem de gând să facem o grădiniţă în Adamclisi. 30 ianuarie este termenul de finalizare. În proporţie de 95 la sută este finalizată. S-au finalizat mai multe procese de asfaltare în satul Zorile. În comuna Adamclisi am asfaltat câteva drumuri. Vom renova căminul cultural din localitatea Zorile. Anul viitor, în octombrie va fi gata. Vom construi două case mortuare în localităţile Zorile şi Urluia. Ele vor fi finalizate în 2023. Avem de gând să asfaltăm 4,2 kilometri de drum în Urluia, pe programul Anghel Saligny. Vom mai asfalta cinci kilometri de drum şi în localitatea Abrud. Mai avem un centru comunitar pentru Adamclisi. Acesta este la nivelul aprobării. Vom construi şi o sală de sport”, a explicat Ion Dumitru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3343 secunde