Colegiul Prefectural se reunește în ședință. Ce teme se discută

299
Colegiul Prefectural se reunește în ședință. Ce teme se discută - colegiulprefectural-1555431875.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Colegiului Prefectural Constanța se reunesc, astăzi, de la ora 11.00, în cadrul unei ședințe la care vor participa reprezentanții mai multor deconcentrate din județ.

Ca și teme de discuție, pe ordinea de zi se află prezentarea măsurilor dispuse în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică pe perioada sărbătorilor pascale și a zilei de 1 mai. În plus, se va mai discuta despre supravegherea condițiilor de desfacere a produselor agroalimentare și pentru protecția stării de sănătate a populației în preajma acestor zile.

O altă temă vizează activitățile derulate pentru deschiderea sezonului estival 2019, mai exact, Comandamentul Litoral. Totodată, se va analiza situația centrelor de agrement și a bazelor sportive aflate în administrarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, temă ce va fi prezentată de Mariana Solomon, director executiv al DJST Constanța.

Creșterea nivelului de înțelegere și conștientizare a oportunităților și contribuției economiei sociale la prevenirea și combaterea riscului de excluziune socială va fi prezentată de Gheorghe Bușu, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, la final, se vor prezenta concluziile în urma aplicării protocolului de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe teren arabil și la arderea pajiștilor permanente. Tema va fi prezentată de inspectorul șef Daniel Gheorghe Popa, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al Județului Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3739 secunde