CJC modernizează infrastructura de transport pe două drumuri judeţene

451
1
CJC modernizează infrastructura de transport pe două drumuri judeţene - cjcconferinta-1633531526.jpg
Consiliul Județean Constanța a organizat, miercuri, o conferință de presă cu ocazia emiterii ordinelor administrative de începere a lucrărilor de executie pentru proiectele „Modernizarea infrastructurii de transport regională pe traseul DJ 226 Corbu – Săcele – Istria - Mihai Viteazu” și „Modernizarea infrastructurii de transport regională pe traseul DJ 226A Cetatea HISTRIA – DN22/Tariverde”.

La eveniment au fost prezenţi, Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Petre Enciu, vicepreședinte al institiției, Gabriel Monea, administratorul public al judeţului, Geanina Topolov, consilier judeţean, primarii localităţilor partenere, precum şi reprezentanţii firmelor care au câştigat contractele de execuţie pentru cele două proiecte.

În cadrul conferinţei au fost predate amplasamentele către antreprenorul general al lucrării și înaintate ordinele administrative de începere a execuţiei lucrărilor permanente.

„După foarte multe eforturi, iată că astăzi asistăm la inaugurarea unor proiecte foarte importante pentru cetăţeni, dar şi pentru dezvoltarea economică a acestui judeţ. De prea multe ori aţi asistat la inaugurări de proiecte care au fost începute, dar nefinalizate. Au fost foarte multe obstacole în elaborarea acestor proiecte, precum suprapuneri cadastrale, descărcări arheologice, lucruri de care a trebuit să se ţină cont pentru a obţine toate avizele necesare. Însă, cu perseverenţă şi implicare, orice obiectiv poate fi realizat. Am reuşit să depăşim toate aceste probleme, iar astăzi, vreau să vă asigur că odată cu emiterea acestor ordine de începere a lucrărilor, voi fi în permanentă legătură cu constructorul, astfel încât, acest grafic de execuţie să fie respectat aşa cum este prevăzut în contract, iar lucrările să fie la standarde europene şi finalizate la termen. Vă asigur că nu va exista nici o sincopă cu privire la decontarea lucrărilor şi voi solicita constructorului să prezinte, la fiecare sfârşit de săptămână, un raport de activitate cu privire la îndeplinirea graficului de execuţie. Insist pe faptul că, cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, este respectarea termenului de execuţie şi a calitatăţii lucrărilor, iar toate aceste reabilitări de drumuri vor facilita accesul multor investitori care doresc să vină în această zonă, şi astfel, vor fi create noi locuri de muncă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu.



Comentează știrea

Constanteanu
7 octombrie 2021
Drumul judetean 392 Pecineaga-Amzacea

Un drum foarte important care ar putea decongestiona traficul de vara din sudul litoralului este DJ 392 Pecineaga-Amzacea. Ar putea prelua spre A2 prin Ciocarlia traficul din sudul litoralului! Drum la ora actuala este praf!

Pagina a fost generata in 0.3988 secunde