Cine a donat bani la PDL, PP-DD și FC, în campania electorală

459
Cine a donat bani la PDL, PP-DD și FC, în campania electorală - sediupdl1-1365435093.jpg

Articole de la același autor

În Monitorul Oficial al României a fost publicată lista persoanelor fizice și firmelor care au sponsorizat, în 2012, partidele politice.

Dacă în numărul anterior al ziarului au fost prezentați cei care au făcut donații la USL, de această dată vor fi trecuți în revistă cei care au dat bani la Partidul Democrat Liberal, Partidul Poporului-Dan Diaconescu sau Forța Civică.

Conform situației prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în anul electoral 2012, PDL a beneficiat de donații în valoare de 6.809.700 lei, din care doar 609.072 lei au venit de la diverși agenți economici și 6.200.628 lei de la membri de partid sau simpatizanți ai formațiunii.

Unul dintre cei mai importanți finanțatori este senatorul constănțean Christian Gigi Chiru, suma donată partidului fiind de 93.500 lei.

Printre democrat-liberalii constănțeni care au donat bani partidului se mai află fostul deputat Constantin Chirilă (42.300 lei), consilierul județean Florian Constantin (38.000 lei), fostul deputat Zanfir Iorguș (63.500 lei), Tănase Barde (23.628 lei), consilierul local Iustin Fabian Roman (28.600 lei), Oana Maria Florea (28.800 lei), deputatul Florin Gheorghe (21.100 lei), Marian Sava (10.150 lei), Senol Zevri (15.700 lei), Tudorel Calapod (12.400 lei), Ionuț Anghel (13.500 lei), Cerasela Arsinte (15.600 lei), Stelian Gima (24.000 lei), Levent Izet (7.100 lei), consilierul județean Adrian Sponte ( 26.000 lei), consilierul jude-țean George Măndilă (40.500 lei), consilierul județean Corina Gheorghe (10.900 lei), consilierul județean Florin Gavrilă (10.000 lei).

În privința firmelor care au sponsorizat Partidul Democrat Liberal, doar două societăți comerciale din Constanța se regăsesc pe lista Autorității Electorale Permanente, mai exact, "Socep" (140.000 lei) și "Elemo" SRL (10.000 lei).

Potrivit informațiilor publicate în Monitorul Oficial al României de o susținere financiară importantă a beneficiat Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) care a strâns suma de 4.162.727 lei, din care 124.345 lei de la diverși agenți economici și 4.048.382 lei de la persoane fizice.

Unul din cei mai importanți finanțatori ai PP-DD din campania electorală este președintele Organizației Județene a PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu (85.850 lei). Alături de el se mai regăsesc și alți constănțeni, cum ar fi Nicolae Șandru (67.500 lei), Mihai Valentin Șurghie (50.000 lei), Maria Stavrositu (44.500 lei), Nicoleta Ploscaru (20.000 lei), Stelică Murariu (15.670 lei), deputatul Mihai Tararache (11.200 lei), Andrei George Popescu (10.000 lei) și Dumitru Bocai (8.000 lei).

În ceea ce privește firmele care au cotizat la PP-DD Constanța, doar una singură apare pe lista AEP, aceasta fiind societatea comercială "Global Port’s Eforie" (20.000 lei).

Deși aflată la prima competiție electorală, Partidul Forța Civică a reușit să atragă finanțări în valoare totală de 759.203 lei, din care 254.040 lei de la persoane juridice și 505.163 lei de la persoane fizice.

Pe lista celor care au donat bani la partid, de la Constanța se află președintele Organizației Județene, deputatul Dănuț Culețu (27.900 lei), dar și firma CELCO SA Constanța (80.000 lei).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Aprilie 2013
Stire din Politică-Administrație : Cine și cât a cotizat la USL Constanța
Pagina a fost generata in 1.1734 secunde