Ceremonial militar și religios de Ziua Națională a României, la Mangalia
625
Articole de la același autor
Marionetele liberale și votul pentru tomberon
06 Octombrie 2017
Primăria Medgidia, anunț important pentru locuitori
11 Octombrie 2017
Ilie Floroiu, directorul CS Farul Constanța, propus cetățean de onoare al Municipiului Constanța
21 Noiembrie 2017
Cum să cumperi vechime în muncă. Deputații au prelungit termenul legal
08 Noiembrie 2017
Camera Deputaților a publicat salariile angajaților. Cât câștigă Liviu Dragnea și șoferul acestuia
05 Octombrie 2017
UPDATE. MARȘ PENTRU JUSTIȚIE, LA CONSTANȚA
04 Noiembrie 2017
Primăria și Garnizoana Mangalia invită cetățenii orașului să ia parte la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Evenimentul va avea loc, vineri, 1 decembrie, pe platoul din fața Casei de Cultură, unde Primăria și Garnizoana Mangalia vor organiza un program special dedicat acestei zile importante din istoria românilor.
Evenimentul va cuprinde o serie de manifestări cu caracter solemn, care vor debuta la ora 9.45 cu o ceremonie militară și religioasă. De asemenea, pe parcursul festivităților se vor depune coroane și jerbe de flori din partea oficialităților și a cetățenilor orașului și va avea loc o paradă militară a Detașamentului de Onoare al Garnizoanei.
După ceremonialul militar, în jurul orei 11.00, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită cu ocazia Zilei tuturor românilor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017