Centru de informare turistică, la Murfatlar

292
1

Articole de la același autor

Construirea unui Centru de informare turistică este una din prioritățile autorităților locale din orașul Murfatlar. Spațiul cu destinația de Centru de informare va fi amenajat în zona Gării, iar până la sfârșitul anului 2015 investiția va fi finalizată. Primarul orașului Murfatlar, Valentin Saghiu, a declarat că aproximativ patru miliarde lei vechi vor fi investiți, vor fi create locuri de muncă, iar centrul va fi prevăzut cu aparatura necesară, astfel încât tot ce înseamnă informarea turiștilor, care vin în zonă, să se facă în mod profesionist. Saghiu a subliniat că, grație Centrului de informare turistică, orașul se va putea prezenta civilizat în fața turiștilor. Edilul și-a exprimat convingerea că această investiție va duce la înflorirea activității turistice din zonă.

"Este de datoria noastră să atragem cât mai mulți turiști și zona să devină un punct de atracție," a afirmat Saghiu. Mai mult, Centrul de informare turistică va fi conectat la o rețea națională de centre de informare, astfel încât zona turistică Murfatlar să fie cunoscută la nivel național. Existența unei astfel de construcții va facilita accesul turiștilor la informații corecte în ceea ce privește orientarea către zona turistică Murfatlar. Dealurile de cretă, acoperite de vița de vie, și Rezervația Naturală Fântânița, ocrotită de lege începând cu anul 1962, sunt doar câteva dintre atracțiile orașului Murfatlar. Rezervația Naturală adăpostește o serie de specii rare de plante și animale.

Șanse pentru tinerii fără loc de muncă

"Împreună spre succes! Șanse mai bune de ocupare în regiunea ta" este un alt proiect, derulat de administrația locală din orașul Murfatlar, în această perioadă. Proiectul are o perioadă de derulare de 18 luni și este implementat de BPI Management Consulting România ca beneficiar, în parteneriat cu Centrul de Resurse și Formare în Profesiuni Sociale Pro Vocație din București, Primăria orașului Murfatlar, Primăria comunei Jidvei și Cella Invest din Alba Iulia. Prevenirea creșterii numărului de șomeri și îmbunătățirea ratei de ocupare, prin măsuri active adresate unui grup țintă format din 650 de persoane, din care 200 de persoane inactive și 450 de șomeri, atât din mediul urban, cât și din mediul rural este principalul obiectiv al programului. Primarul Valentin Saghiu spune că una din prioritățile sale a fost crearea de noi locuri de muncă și asigurarea pentru localnici a unui trai decent. Mai mult, subliniază edilul, prin intermediul proiectului se urmărește diminuarea numărului de șomeri și încurajarea cursanților. În cadrul proiectului, s-a înființat Job Clubul Murfatlar - Regiunea Sud - Est, având scopul de a sprijini șomerii sau persoanele inactive cu domiciliul în județele Constanța,Brăila, Buzău, Galați, Tulcea și Vrancea, precum și angajatorii din regiune care au nevoie de personal. Tot grație acestui proiect sunt organizate ateliere de antreprenoriat și burse ale locurilor de muncă. Până în prezent, peste 200 de persoane din Murfatlar s-au înscris și frecventează cursurile gratuite. La sfârșitul cursurilor, ei vor primi o diplomă, care îi va ajuta să se angajeze. Primarul Saghiu a subliniat că orice tânăr interesat de astfel de cursuri poate afla mai multe informații la numărul de telefon: 0729 804 520 sau contactând specialiștii primăriei trimițând un e-mail la adresa: [email protected]

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4473 secunde