Ce spune primarul Decebal Făgădău despre solicitarea ministrului Justiției de revocare a șefei DNA

863
Ce spune primarul Decebal Făgădău despre solicitarea ministrului Justiției de revocare a șefei DNA - decebalfagadaupsd101440780617-1519387778.jpg

Articole de la același autor

Edilul Constanței, Decebal Făgădău, a fost întrebat, astăzi, după ședința Consiliului Local Municipal Constanța ce părere are despre propunerea de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. 


Primarul a răspuns că este convins că, în toată această situație privind revocarea șefei DNA, vor fi urmați pașii legali și, printre rânduri, a afirmat că un cuvânt de spus ar trebui să aibă și partenerii externi ai României. 


"Am citit și pot să fac o singură observație. Am văzut că astăzi se reflectă în tot spațiul public două poziții care sunt tranșante și ireconciliabile. Am convingerea că nu toată lumea din rândul Opoziției critică propunerea ministrului Justiției, așa cum am convingerea că, nici toată lumea din rândul puterii nu susține această decizie. Sunt convins că se vor urma pașii legali. Aici specialiștii ar trebui să vorbească, nu să ne antepronunțăm. Eu, ca om politic, nu am competențe să vorbesc despre justiție. Nici măcar să înțeleg cum funcționează tot sistemul juridic din România. Am văzut, însă, că sunt păreri foarte tranșante și care spun că, uite, puterea zice ceva și opoziția zice altceva, ori, în realitate, știm că lucrurile nu sunt chiar așa. Singurul lucru pe care mi-l doresc anul acesta este să ne amintim că avem de respectat memoria înaintașilor, avem Centenarul și împlinirea a 140 de ani de Dobrogea, dar și că trebuie să ne raportăm la seriozitatea cu care partenerii noștri strategici se uită la România.


Avem parteneriate strategice atât cu Statele Unite ale Americii, cât și cu alte state importante. Și, înainte de toate aceste discuții, ar trebui să ne menținem angajamentele și să fim serioși în relația cu Uniunea Europeană, cu NATO și cu partenerii noștri", este de părere Decebal Făgădău.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.9183 secunde