Ce se întâmplă cu demiterea lui Teodorovici. PSD se reunește în ședința Biroului Permanent Național

119
Ce se întâmplă cu demiterea lui Teodorovici. PSD se reunește în ședința Biroului Permanent Național - bpnpsd42443300-1441004309.jpg
Liderii din conducerea PSD se reunesc astăzi, la ora 11.00, în ședință, după ce, în cadrul reuniunii senatorilor, Mihai Fifor a fost ales lider de grup al senatorilor PSD. 


În schimb, deși era anunțată pe surse, demiterea lui Eugen Teodorovici a fost amânată ieri, iar Liviu Dragnea a afirmat, după ședință, că Teodorovici nu va fi demis. Reamintim că la ședință au venit Victor Ponta și Eugen Teodorovici, deși aceștiu nu își anunțaseră prezența.

Astăzi va fi luată iar în discuție comunicarea dintre miniști și partid, și cel mai probabil, și posibila înlătuare a ministrului susținut puternic de Ponta, scrie realitatea.net


Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, duminică, înaintea ședinței senatorilor PSD, că liderii partidului vor face luni, în cadrul Biroului Politic Național, o evaluare a comunicării din cadrul PSD, dar și a comunicării dintre miniștri și conducerea partidului.

"Mâine (luni - n.r.), la BPN, discutăm vizavi de chestiuni de comunicare, între partid, între Guvern, între membrii Guvernului și partid, pentru a comunica mai bine", a spus Teodorovici.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0921 secunde