Ce propuneri au consilierii PSD pentru proiectul de buget al Constanței
954
Articole de la același autor
„Noi avem jigodiile noastre, nu avem nevoie de jigodiile altora!” Directorul APIA, Dan Burlacu, și-a depus adeziunea la PSD Constanţa
03 Ianuarie 2022
Biroul Permanent Municipal al PSD Constanţa s-a reunit, ieri, pentru a dezbate proiectul bugetului orașului. Astfel, consilierii locali ai PSD au pregătit numeroase amendamente pentru proiectul de buget ce va fi votat, vineri, în ședința Consiliului Local Municipal Constanţa.
„Ne dorim ca bugetul orașului Constanța să asigure sumele necesare pentru: asigurarea continuității activității pavilioanelor și Cluburilor de recreere pentru seniori pe întreaga perioadă a anului calendaristic; acordarea unui pachet pentru nou-născuți, denumit Bebe Trusou; crearea unor Centre Comunitare de Permanență (Servicii medicale, Ambulanță, Poliție Locală) în cartierele din municipiul Constanța.
Întreprindem demersuri și pentru demararea de proiecte ce vizează amenajarea unei parcări subterane, crearea unui parc nou, pe o suprafață de aproximativ 3.200 mp, amenajarea a două grădini publice, amenajarea unei parcări publice cu suprafața de peste 2.000 mp, reabilitarea și amenajarea catacombelor din municipiul Constanța.
A fost o perioadă intensă, de eforturi susținute, depuse atât de consilieri, cât și de alți membri PSD desemnați să participe la discuțiile ce au dus la stabilirea amendamentelor pentru buget. Zeci de voci au propus, au dezbătut și au căzut de acord asupra proiectelor cu cel mai mare potențial de impact pozitiv asupra vieții concetățenilor noștri. Este o muncă de echipă, în slujba constănțenilor și este doar începutul”, au transmis reprezentanţii PSD Constanţa.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 24 Ianuarie 2022
Vineri, 21 Ianuarie 2022
Miercuri, 19 Ianuarie 2022
Sâmbătă, 18 Decembrie 2021
Luni, 13 Decembrie 2021
Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Sâmbătă, 09 Octombrie 2021
Miercuri, 22 Septembrie 2021