Ce a făcut senatorul Puiu Hașotti pentru Constanța în cei patru ani de mandat

747
5
Ce a făcut senatorul Puiu Hașotti pentru Constanța în cei patru ani de mandat - puiuhasoti1-1351015067.jpg
Senatorul PNL Puiu Hașotti a cunoscut în acest mandat un parcurs ascendent în ceea ce privește cariera politică, ajungând să ocupe, actualmente, funcția de ministru al Culturii. În ediția de astăzi, prezentăm realizările sale din ultimii patru ani la nivel de Senat, așa cum reies acestea din fișa de parlamentar publicată pe pagina de internet a Camerei, dar și din propriile declarații. 

Din 19 decembrie 2008, Puiu Hașotti face parte din Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități. În plus, din martie 2009, liberalul a devenit membru al Adunării Parlamentare a Organizația pentru Securitate și Cooperare Europeană (APOSCE), iar din mai 2011, este membru al Uniunii Interparlamentare (UTP). Până în prezent, Hașotti a dus la îndeplinire două mandate de deputat, din 1996 până în 2004, și două de senator, desfășurate în perioada 2004-2012. Potrivit spuselor fostului consilier PNL de la Năvodari, Jean Paul Tucan, acesta pentru care candidează la alegerile din 9 decembrie este ultimul mandat al lui Hașotti. Tucan a declarat, pentru "Cuget Liber", că senatorul constănțean va renunța, în 2016, la Colegiul 1 în favoarea sa.

Ca activitate în Parlamentul României, precizăm că penelistul a avut 53 de propuneri legislative, dintre care șase au ajuns la stadiul de lege. Acestea vizează completarea și modificarea alineatului (4) al articolului 96 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului, precum și modificarea și completarea alineatului (1) al articolului 26 din Legea nr.360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase. În plus, Hașotti face parte dintre inițiatorii proiectului ce a dus la modificarea OUG 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională. Liberalul a susținut și inițiat proiectele legislative devenite legi privind siguranța digurilor, declararea zilei de 9 martie (Ziua Pomenirii Sfinților Mucenici) drept Ziua Deținuților Politici Anticomuniști și, nu în ultim rând, proiectul privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. În cadrul ședințelor din Parlament, Hașotti a făcut 33 de declarații politice. Ultima declarație datează din 21 mai 2012 și vizează Legea electorală. Liberalul constănțean a depus 18 moțiuni și a avut 785 de luări de cuvânt în plen.

"Am sprijinit localitățile aflate în Colegiul 1 și o voi face în continuare"

Rugat să sintetizeze activitatea desfășurată pentru Colegiul 1 în mandatul 2008-2012, Hașotti a precizat: "Ar fi mult de vorbit cu privire la acest aspect. Pe scurt, aș putea să precizez faptul că am sprijinit spitalul din Medgidia și Festivalul «Dan Spătaru» din aceeași localitate. În plus, am sprijinit toate demersurile întreprinse de Primăria Năvodari, am ajutat aproximativ 14 biserici din Colegiul 1, m-am luptat ca situația apelor acumulate pe malul Dunării în urma inundațiilor să fie gestionată corect, pentru a nu cauza mai multe pagube, și am susținut demersul păstrării Judecătoriei din Hârșova. De asemenea, am sprijinit toți primarii din colegiu și i-am ajutat în momentul în care au dorit să promoveze anumite inițiative de importanță pentru orașele și comunele pe care le reprezintă. Am făcut tot ce mi-a stat în putere ca aceștia să ajungă la sursele de finanțare necesare. Am dat ordin ca apeductele din Fântânele să fie restaurate și exemplele pot continua", a explicat Hașotti.

Deși a precizat că rolul parlamentarilor este acela de a face legi care să vină în interesul tuturor oamenilor din România, Hașotti a explicat faptul că există o serie de inițiative pe care le are în vedere pentru Colegiul 1.

"Sunt foarte multe probleme cu care aceste localități se confruntă, precum lipsa sistemelor de utilități, iluminat, canalizare și alimentare cu apă. Sunt probleme care au existat întotdeauna și pentru care m-am luptat și în mandatele anterioare, o voi face și în mandatul acesta. Mai există o serie de proiecte legislative pe care îmi doresc să le depun, însă acestea nu vizează doar Constanța. Voi încerca să le depun ca ministru, dacă nu, ca parlamentar. Acestea vizează Legea Muzeelor și colecțiilor publice și Legea privind protejarea monumentelor publice. Scopul demersului meu este acela de a facilita alocarea banilor necesari cercetării, conservării și restaurării pe aceste două paliere", a explicat ministrul Culturii.

Comentează știrea

gogu
24 octombrie 2012
fara

NIMIC !!!!!!!!!!!

Lorena
24 octombrie 2012
Minciuni!!!!

Nu ai facut nimic dl.Hasoti,sa fie clar,orasul vechi arata deplorabil,cazinoul nu mai vorbesc,l-ati lasat pe Mazare sa faca ce vrea el, rusineeeeeeeee !!!!!! Aveti nevoie de prosti doar in campanie,mare rusine!!!!!!

Craii de curte veche
24 octombrie 2012
NIMIC

Asta a dormit in parlament pe banii prostimii care a avotat PNL, si actual vor sa voteze USL. Se poate proba mazare a pus panouri cu acest comunistoid dormind in parlamantul Roman

eu,cainele maidanez constantean(vorbesc in numele celor 20 000 caini maidanezi din CTA) DECLAR MANDRU CA SUNTEM NR 1 PE TZARA LA MAIDANEZI PE CAP DE LOCUITOR CONSTANTEAN
24 octombrie 2012
alooo,ecarisajul,alo primaria ,cand aveti de gand sa luati cainii ,mai ales cei agresivi?

Eu, ca un caine maidanez ce ma aflu pe strazi, declar urmatoarele: 1. sunt un caine al nimanui, deci nimeni nu este responsabil de comportamentul meu pe strazi 2. mi-e foame intotdeauna! caut oriunde si ma bat cu ceilalti caini pentru mancare, iar daca nu gasim, atunci atacam oamenii in speranta ca vom gasi ceva prin plasele lor. Daca nu, atunci macar sa ii capsam bine sa ne tina minte! 3. noi, cainii, avem simtul teritoriului foarte dezvoltat. Orice intrus nu este binevenit si trebuie muscat. Exceptie fac (nu e sigur niciodata insa) babele fara ocupatie care ne mai dau de mancare dimineata. 4. avem o mare ura pe biciclisti si motociclisti: trebuie dati jos de pe ciudateniile astea cu doua roti! 5. nu suportam oamenii care poarta gluga sau care vin cu plase mari de la piata: trebuie capsati urgent! 6. noaptea ne vine cheful cel mai mare sa urlam la luna, sa ne batem intre noi sau cu alte haite din vecinatate (sa moara de oftica aia de se duc a doua zi la scarbiciu) 7. ne place foarte mult sa atacam din spate, iar daca si reusim sa muscam, crestem pe scara ierarhica din haita 8. ii uram foarte tare pe cei da la ONG-uri care pretind ca ne iubesc, dar ne lasa pe strazi singuri, fara hrana! Iarna inghetam de frig, iar vara ne sufocam de caldura, iar ei se scalda in banii alocati pentru ingrijirea noastra! 9. nu ne intereseaza ca ne rahatim pe orice trotuar si strada, important e sa fie cat mai mult si sa ramana acolo, ca sa se stieeee...ca suntem prezenti! 10. suntem stapanii strazilor si deci toata lumea trebuie sa se dea la o parte din fata noastra! De exemplu: ne place unora dintre noi sa alergam dupa masini ca sa muscam din cauciucuri, iar daca se nimereste vreun nefericit in goana noastra dupa masina, ne multumim atunci cu el! Avand in vedere ca m-am saturat pe strazi, va rog faceti ceva: ori ma duceti intr-un adapost si ma ingrijiti, ori ma eutanasiati! Daca nu sunteti in stare sa ma ingrijiti cum trebuie sau sa ma dati in adoptie unor stapani responsabili si sanatosi la cap (care nu imi vor da drumul inapoi pe strazi), va rog din toata inima sa ma eutanasiati! Va multumesc!

Votant PPDD
29 octombrie 2012
Mos Hasotti

Mos Hasotti n-a facut nimic pentru Constanta, in schimb si-a umplut buzunarele.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2351 secunde