Editorial

Brusc, ne-am trezit. Și ne apasă greutatea și rușinea...

1669
Brusc, ne-am trezit. Și ne apasă greutatea și rușinea... - editorial-1612291943.jpg

Articole de la același autor

Constanța e un oraș gri. Posac, suferind, te întâmpină umil, chiar rușinat. După 30 de ani de captivitate în cercurile unor administrații nocive, nu știe să trăiască mai mult de 3 luni pe an, cât îi țin isonul soarele și marea.

Se ascunde după cenușiul construcțiilor. Blocurile comuniste, betonul așternut de la un capăt la altul, mozaicul nefericit de abandon, distrugere și nepăsare acolo unde cândva orașul își trăia gloria...

Apa mizerabilă și noroiul însoțesc peste tot străzile și trotuarele asemuindu-le cu niște ulițe, mai răsărite ce-i drept, dar tot ulițe. Nu poți să nu te întrebi de unde atâta jeg și noroi, de unde se scurge atâta mizerie...

Pare că zloata a intrat atât de adânc în fibra orașului încât nu reușim să scăpăm de ea oricât ar zgâria angajații de la salubrizare pavelele și cimentul cu măturile lungi din nuiele. Nu iese, se păstrează ca un stigmat pe creștetul unui oraș care zeci de an s-a complăcut și s-a vândut pe un pui, o sticlă de ulei și un abonament gratuit pe autobuz. Nu ne-a păsat când la picioarele noastre cădeau parcuri, clădiri istorice, vestigii arheologice, refuzând să privim dincolo de carul alegoric care transporta nu doar un primar bolnav, dar un regim al hoției și jafului.

Brusc, ne-am trezit. Și ne apasă greutatea și rușinea. Ne punem acum la capul patului unde am dormit 20 de ani poze cu Sibiul sau Clujul, scuipând printre dinți și înjurând, blestemând soarta care ne-a aruncat în celălalt colț al țării. Dar nu viața ne-a jucat feste, nu soarta ne-a trimis atât de departe de civilizație. Ci noi. Avem ceea ce am ales și am ales exact cât am putut și cât ne-a dus capul. Asta e realitatea și dacă nu credeți, ieșiți într-un parc, într-un loc de joacă și urmăriți comportamentul oamenilor. Să îți îngropi mucul de țigară și rahatul câinelui în groapa cu nisip unde inclusiv copilul tău se joacă... Să faci covor de coji de semințe în jurul tău, să îți arunci mizeriile pe jos, să îți înveți copilul că a fi mizerabil este o calitate și un argument pentru o viață de succes... Educația, simțul civil, solidaritatea și responsabilitatea par a fi fost extrase chirurgical din conștiința noastră, rămânând în schimb mitocănia, snobismul și parvenitismul.

Degeaba ne antamăm la judecata orașului și a conducătorilor săi dacă oamenii vor refuza să se schimbe și ei. Prea mult timp s-au complăcut nesimțirea cu indolența, aroganța cu neputința și nepăsarea cu decăderea. A fost un melanj atât de reușit între popor și instituție, încât a fost posibilă distrugerea unui oraș întreg, de la un capăt la altul, fără ca nimeni să cârtească. Constanța va renaște nu printr-un primar sau consilier local, ci în primul rând prin constănțenii ei. Când vor vrea ei...



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6814 secunde