Botez politic: Mircea Geoană și-a lansat partidul la Constanța

356
1
Botez politic: Mircea Geoană și-a lansat partidul la Constanța - botezpoliticmirceageoana-1428086304.jpg

Articole de la același autor

Președintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a inaugurat, vineri, prima filială a partidului, aceasta fiind la Constanța. 


"Constanța este primul loc unde Partidul Social Românesc lan-sează prima organizație jude-țeană din țară. Constanța este un județ important și vrem să construim aici o filială a partidu-lui, una durabilă. Totodată, la Casa de Cultură din Constanța vom discuta astăzi despre programul nostru politic, care este un model economic și social, primul proiect făcut de profesioniști. De altfel, acest proiect nu va fi pus în aplicare imediat. El este deja în dezbatere publică. Pe de altă parte, pot să vă spun că sunt mândru că, alături de acest partid, și-au exprimat dorința de a se alătura nu numai oameni care au mai făcut politică, ci și oameni care nu au mai făcut politică ceea ce mă bucură nespus. Avem nevoie de o nouă generație de profesioniști", a declarat Mircea Geoană. 


Printre altele, el a mai explicat că își dorește ca PSRO să devină cel mai puternic partid din România. În ceea ce privește alegerile de anul viitor, Mircea Geoană a spus că partidul va avea propriii candidați. 


"Până în septembrie, vrem să terminăm organizarea cu filialele din toată țara. După aceea, ne vom ocupa să stabilim candidații pentru alegerile locale și parlamentare din 2016. Vom merge singuri pe liste la alegeri", a spus Geoană. 


În altă ordine de idei, alături de Mircea Geoană, la acțiune a fost prezent și deputatul Colegiului 3 din Constanța, Răzvan Condurățeanu, vicepreședinte la nivel național, cel care se va ocupa în mod aparte de proiectele sociale inițiate de Partidul Social Românesc. 


Totodată, Mircea Geoană l-a avut aproape pe președintele Organizației Județene a PSRO Constanța, Virgil Senopol. 


"Am 35 de ani, sunt economist de profesie, însă activez în mediul privat, unde am o afacere ce se ocupă cu importurile. Nu am experiență politică, dar cred cu tărie că acest partid condus de Mircea Geoană poate schimba ceva în această țară", a spus Virgil Senopol.


El a adăugat că, alături de el, în con-ducerea filialei constănțene se mai află Stelică Murariu și Marius Dumitrescu, care au funcțiile de prim-vicepreședinți, cât și alți membri de partid. 


În ceea ce privește organizația județeană, el a precizat că, până acum, are 350 de membri, fiind înființate 25 de organizații locale, cum ar fi la Cernavodă, Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Costinești. 


Comentează știrea

rodica
5 aprilie 2015
oferta anului, acum pentru toti!

Oferta anului, acum pentru toti! De ce veti gasi din ce in ce mai des aceasta oferta de lucru? Pentru ca noi suntem cei mai seriosi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Marţi, 10 Martie 2015
Stire din Politică-Administrație : Cum se va numi partidul lui Geoană
Pagina a fost generata in 1.2644 secunde