Blogger - parlamentar. Vând spațiu virtual electoral

3504
Blogger - parlamentar. Vând spațiu virtual electoral - 615db5e2bf91e37b001ca75551fede74.jpg
În labirintul nemărginit al spațiului virtual, și-au croit drum și parlamentarii constănțeni, lansându-și încă de la alegerile generale din 2008 blogurile stilizate în diferite forme și modele cibernetice.
Mulți dintre ei s-au mulțumit să își folosească blogul drept un simplu instrument electoral în campania din 2008, pentru a se vinde alegătorilor și în această formulă. Brusc, după alegeri, bloggerii parlamentari s-au retras din rețea, menținându-se online doar cu simplele promisiuni de campanie.
Într-o încordare electorală de toamnă, parlamentarii PSD de Constanța s-au lansat, în 2008, pe orbita blogurilor pentru a se apropia și mai mult de alegătorii din colegiile lor.
Ulterior alegerilor, platformele au fost trecute într-un program de hibernare virtuală. Așa este cazul deputatului Cristina Dumitrache. Ea a rămas la nivelul previziunilor privind mandatul "noii guvernări PSD" - "Ce se va întâmpla în noul mandat?". La acestea se adaugă o scurtă motivație, o prezentare, un CV și câteva afișe din campania electorală din 2008.
Pe 29 octombrie 2008 își lansa blogul și candidatul pentru Colegiul 9, Antonella Marinescu. "Bună ziua și bun venit pe blogul meu", ne întâmpina, la acel moment, Antonella Marinescu. De atunci, nu a mai dezvăluit alegătorilor decât fotografii de familie (29 octombrie 2008) și de carieră (29 octombrie 2008) și un clip "Scuba Diving Egypt" (6 noiembrie 2008). Ea și-a ales și un motto pentru pagina personală de internet: "O singură dată trecem prin viață. Promit că dacă pot să fac un bine cât de mic unei ființe, o să-l fac acum fără zăbavă, căci altă dată nu voi mai trece pe aici".
Singura social-democrată care și-a mai actualizat pagina de internet publicând inclusiv informații despre activitatea parlamentară din cele două mandate și din campaniile sale este Manuela Mitrea. În plus, cei interesați pot găsi date și despre biroul său parlamentar și pot accesa monitorizarea articolelor publicate în legătură cu acțiunile deputatului din colegiu. Motto-ul său este "Bazează-te pe mine".
Printre cei mai tăcuți bloggeri pesediști este senatorul Alexandru Mazăre, care a rămas cu aceeași agendă electorală din 2008, "fălindu-se" doar cu câteva intervenții din vremea în care deținea un loc în Camera Deputaților.
El a reușit "performanța" de a scrie un singur articol pe blogul său, articol postat pe 24 octombrie 2008 și care poartă titlul "Băsescu-cel mai «iubit» dintre constănțeni".

Așa da
Alături de social-democrați și-au mai făcut loc în acest "world wide web" și democrat-liberalii Maria Stavrositu și Mircea Banias. Spre deosebire de pesediști, cei doi pedeliști sunt activi și își actualizează frecvent blogurile.
"Viziunea fără acțiune este un vis cu ochii deschiși. Acțiunea fără viziune este un coșmar", este motto-ul care deschide pagina deputatului Maria Stavrositu. Alegătorii pot redescoperi și aici materiale din timpul campaniei electorale pentru prezidențiale, dar vor găsi mult mai multe informații privind campaniile recente promovate de către Maria Stavrositu, precum și proiectele lansate în dezbatere publică sau declarații susținute în Camera Deputaților.
Cel mai activ blogger-parlamentar rămâne Mircea Banias. "Ori găsim un drum, ori facem unul", este motto-ul său. Primul articol publicat este legat de lansarea candidaților PDL pentru Parlamentul European (mai 2009), iar cel mai recent articol privește derularea Programului Rabla pentru utilaje portuare (din 29 martie 2010). Navigatorii din lumea virtuală pot accesa documente privind prezidențialele din 2009, dar și diferite comunicate de presă privind activitatea senatorului PDL, precum și a organizației județene a partidului.
Democrat-liberalii Constantin Chirilă și Zanfir Iorguș, social-democrații Matei Brătianu și Nicolae Moga și colegii lor liberali din Parlament nu s-au lansat încă în sfera blogurilor.
Pe de altă parte, trebuie precizat și faptul că s-au înregistrat și "dezertări" în rândul bloggerilor parlamentari constănțeni. Este cazul social-democratului Eduard Martin, care, deși s-a lansat odată cu ceilalți pe această orbită, a renunțat anul acesta la blog.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4875 secunde