Băsescu i-a retras lui Cătălin Voicu decorația "Virtutea Militară"

123
Băsescu i-a retras lui Cătălin Voicu decorația
Traian Băsescu i-a retras fostului senator Cătălin Voicu decorația Ordinul "Virtutea Militară" în grad de cavaler, distincție pe care acesta o primise în anul 2002.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 9 mai a.c., decretul prin care se retrage Ordinul "Virtutea Militară" - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat prin Decretul nr. 981 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului Cătălin Voicu, având în vedere Decizia Penală nr. 86 din 22 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României", se arată în documentul emis de Președinție.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, luna trecută, să îl condamne pe Cătălin Voicu la 7 ani cu executare. Fostul senator este acuzat de trafic de influență și fals în acte. Decizia este definitivă.În primă instanță, Voicu fusese condamnat la cinci ani, dar judecătorii de la instanța supremă i-au înăsprit pedeapsa. Totuși, sentința este mai ușoară decât cea cerută de procurori, de nouă ani de închisoare.

Din cei 7 ani pe care Cătălin Voicu ar trebui să-i petreacă după gratii se va scădea perioada de un an și patru luni petrecută deja în arest preventiv.

Cătălin Voicu a fost transferat, joi, la penitenciarul Rahova, după ce analizele medicale au indicat faptul că fostul senator poate suporta detenția. Voicu fusese internat la spitalul-penitenicar Rahova, după ce, în aceeași zi în care a primit sentința a solicitat îngrijiri medicale, pe care le-a primit inițial la Spitalul Floreasca.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3703 secunde