Antreprenoriatul social, unul dintre obiectivele liberalului Mihai LUPU pentru Consiliul Județean: "Îmi pasă, deci e de datoria noastră să avem grijă unii de alții!"

4122
Antreprenoriatul social, unul dintre obiectivele liberalului Mihai LUPU pentru Consiliul Județean:
Aproape necunoscut în urmă cu câțiva ani, antreprenoriatul social s-a dezvoltat în ultima perioadă ca o variantă tot mai pe placul celor care vor să fie antreprenori, dar nu pun profitul pe primul plan, ci urmăresc alte scopuri care corespund unor nevoi sociale ale celor care provin din medii și categorii defavorizate.



Spre deosebire de ONG-urile care-și fundamentează veniturile în baza donațiilor primite, întreprinderile sociale reușesc să dezvolte activități economice în așa fel încât să se poată susține din resurse proprii.

Obiectivul principal este impactul social, nu profitul. Din acest punct de vedere, întreprinderea socială este un concept inovator, care se definește prin faptul că administrarea se face într-o manieră deschisă și responsabilă, în care beneficiază de sprijinul tuturor angajaților, consumatorilor și persoanelor implicate în activitățile sale comerciale. Practic, antreprenoriatul social vine în sprijinul celor care au nevoie de un loc de muncă, dar și al antreprenorilor sociali care beneficiază de anumite facilități de la stat dacă decid să dezvolte un business social. Ba mai mult, Uniunea Europeană încurajează și mai mult astfel de inițiative prin dezvoltarea unor linii de finanțare expres adresate antreprenoriatului social.

"Până în prezent, am văzut prea puțin interes din partea Consiliului Județean în direcția susținerii concrete a celor care au ales să demareze o afacere care are un caracter social. Practic, actuala conducere județeană pare ruptă de astfel de realități venite în sprijinul comunităților în care acestea sunt dezvoltate și care, în loc să găsească susținere la nivel instituțional, se lovesc de necunoaștere și nepricepere!", a spus Mihai Lupu, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța.

Practic, potrivit liderului liberal, Consiliul Județean trebuie să-și atribuie rolul de partener al acestor antreprenori sociali și să se implice activ prin soluții concrete cum ar fi, de exemplu, promovarea acestor întreprinderi în cadrul unor evenimente care să le fie dedicate. Ba mai mult, Mihai Lupu merge și mai în profunzimea problemei și arată că la nivelul Consiliului Județean se pot identifica anumite terenuri care pot fi puse la dispoziția antreprenorilor sociali, în baza unor prevederi conforme cu legislația în vigoare. Toate aceste demersuri creează un parteneriat solid între Consiliul Județean și antreprenorii sociali.

"Consiliul Județean, prin astfel de parteneriate, își poate asigura anumite produse de care are nevoie pentru buna funcționare a instituțiilor din subordine, care au nevoie de aprovizionare constantă. Reușim să creăm facilități pentru mediul de afaceri, dar și un circuit care include producția unor produse necesare, dar și angajarea acelor categorii vulnerabile pe care cu ușurință le putem identifica grație unui recensământ care poate reda cu precizie unde trebuie acționat imediat. Vorbim despre o inserție pe piața muncii a persoanelor incluse azi în categorii de risc, multe dintre acestea fiind beneficiare a ajutorului minim garantat, ceea ce înseamnă o soluție pe termen mediu și lung. Antreprenoriatul social este o șansă pentru acești oameni, pentru dreptul la un trai decent și normal, care să nu depindă de niciun factor politic, ci doar de munca sa!", a concluzionat Mihai Lupu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3676 secunde