Antonella Marinescu și Eduard Martin, în topul datornicilor parlamentari de Constanța

4363
Antonella Marinescu și Eduard Martin, în topul datornicilor parlamentari de Constanța - 29c60e8cce9e070ccd32fcfda7a5c527.jpg

Articole de la același autor

Dintre parlamentarii constănțeni a căror zestre poate fi încă examinată de toți cei interesați, Antonella Marinescu și Eduard Martin au reușit să acumuleze cele mai mari datorii.

Deputatul liberal Gheorghe Dragomir menționează în declarația sa de avere din 18 iunie un singur contract de împrumut fără dobândă conform actului notarial încheiat între Petre Dragomir și Doinița Dragomir și virat cu OP în 10.12.2009. Împrumutul are o valoare de 112.200 de lei și este scadent la 2019.
Pe de altă parte, liberalul mai are două fonduri de investiții în valoare totală de aproximativ 420.000 de lei. Apoi, Gheorghe Dragomir mai are un cont din 2005 în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Recorduri social-democrate
Social-democratul Eduard Martin scrie în declarația de avere completată cu data de 15.06.2010 că are datorii de aproximativ 340.000 de lei. Una dintre datorii, de 180.000 de lei, avea ca termen scadent anul 2008, iar cealaltă în 2015, după ce a contractat anul acesta un împrumut de 162.080 de lei, potrivit propriilor declarații.
În schimb, el are aproximativ 214.000 de lei și 35.833 de euro în numeroase conturi. Apoi, Eduard Martin mai precizează că a făcut și trei împrumuturi în nume personal în valoare totală de aproximativ 680.000 de lei.
Colega sa de partid din Camera Deputaților, Antonella Marinescu, notează în declarația de avere din 15.06.2010 că are datorii de aproximativ 110.000 de euro. În ceea ce privește activele financiare, trebuie remarcat și faptul că ea mai are trei conturi (unul din 2007 și două conturi din 2008) în valoare totală de aproximativ 110.000 euro.

Fără datorii
Cristina Dumitrache face parte și ea dintre social-democrații ale căror declarații de avere au rămas afișate pe site-ul Camerei Deputaților. Situația în cazul ei este foarte simplă: nu are niciun fel de datorii și nici conturi, depozite bancare, fonduri de investiții sau de economisire.
Nici reprezentantul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Aledin Amet, nu are datorii. În declarația sa de avere, completată la 8.06.2010, el precizează însă că are două depozite bancare în valoare de 40.000 de euro și alte două depozite, în valoare totală de 30.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6052 secunde