ALDE nu vrea referendum. "Nu trebuie să bruiem alegerile pentru Parlamentul European"

285
ALDE nu vrea referendum.
Parlamentarii ALDE consideră că scrutinul pentru Parlamentul European nu trebuie "bruiat" de un referendum, motiv pentru care votul de miercuri din plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților a fost împotriva solicitării președintelui Klaus Iohannis de organizare a acestuia, se arată pe pagina de Facebook a ALDE.

"Parlamentarii ALDE au votat, ieri, în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului împotriva solicitării președintelui Klaus Iohannis privind organizarea referendumului național din 26 mai. Nu suntem împotriva referendumului pentru Justiție, însă considerăm că nu ar trebui să bruiem niște alegeri importante, precum cele pentru Parlamentul European, doar pentru ca domnul Iohannis să-și poată camufla inactivitatea din ultimii cinci ani. De altfel, toate forurile europene, cele care îi plac domnului Iohannis când îi dau apă la moară, recomandă să nu deranjăm alegerile pentru Parlamentul European cu alte alegeri sau inițiative. Acest referendum este doar un pretext pentru președintele Iohannis pentru a-și începe campania electorală, deși legea îi interzice. Haideți să nu ne mai ascundem după deget: președintelui Iohannis nu-i pasă de Justiție, cum nu-i pasă nici de Constituție, cum nu-i pasă de nimic în afara confortului sau personal", se menționează în mesajul postat.

ALDE susține că, prin organizarea unui referendum pe justiție, președintele Iohannis "vrea să arunce o perdea de fum pentru ca lumea să nu discute nimic despre nerealizările sale din ultimii 5 ani de zile".

"E de înțeles de ce încearcă acum să-și camufleze lipsa de rezultate prin tot felul de manevre politicianiste", se mai arată în postare.

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre privind solicitarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la organizarea unui referendum național consultativ cu privire la probleme de interes național. S-au înregistrat 218 de voturi "pentru", 11 voturi "împotrivă" și trei abțineri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4185 secunde