Ajutor de minimis pentru agenții economici din Mangalia

199
1
Ajutor  de minimis pentru agenții economici din Mangalia - ajutordeminimis-1389192731.jpg

Articole recomandate

La sfârșitul anului trecut, consilierii locali au adoptat în cadrul unei ședințe ordinare, un proiect de hotărâre, care se referă la aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru agenții economici din Mangalia. Potrivit HCL nr. 520/18.12.2013, societățile comerciale/cooperatiste, care au calitatea de contribuabili ai bugetului local sunt scutite de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente impozitelor și taxelor locale, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiții cuprinse în cadrul schemei și a procedurii de aplicare. Astfel, agenții economici, care achită integral, până la 31 martie, debitele restante, inclusiv debitul din prima scadență a anului în curs, vor fi scutiți de la plata majorărilor și penalităților de întârziere. Prezenta schemă de minimis se aplică în perioada 01.01.2014 - 31.03.2014, scutirea operând pentru majorările/penalitățile aferente obligațiilor principale, stinse până la 31 martie, a.c. Majorările/penalitățile de întârziere pentru care se acordă ajutorul de minimis sunt cele aferente impozitelor, taxelor, chiriilor, redevențelor și altor venituri la bugetul local, calculate în limita termenului de prescripție prevăzut de actele normative în vigoare. Conform aceluiași act normativ, dacă societatea comercială/cooperatistă are mai multe tipuri de obligații la bugetul local și face plata integrală numai pentru un anumit impozit sau taxă, scutirile de la plată se vor aplica, în mod corespunzător, numai pentru majorările de întârziere, aferente respectivului venit bugetar. Pentru a beneficia de scutirea prevăzută în HCL, cei interesați vor depune la sediul Primăriei Mangalia o solicitare în acest sens, până la data de 15 aprilie a.c, însoțită de documente justificative. În municipiul Mangalia, numărul agenților economici, beneficiari ai ajutorului de minimis este de aproximativ 1.200.

Comentează știrea

christian louboutin vendome
28 februarie 2014
christian louboutin vendome

christian louboutin sample sale 38th street Stiri Politică : Ajutor de minimis pentru agenții economici din Mangalia | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin vendome http://ethicalepicurean.org/images/christian-louboutin-love-flats.asp

Articole pe aceeași temă

Joi, 12 Decembrie 2013
Stire din Social : Târg de Crăciun la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.4875 secunde