AEP: Noi tehnologii în procesele electorale

Marţi, 21 Iulie 2020, 21:05
136
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat, ieri, în parteneriat cu Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), conferința online cu tema "Utilizarea de noi tehnologii în procesele electorale", la care participanții și-au propus să identifice provocările la care trebuie să facă față autoritățile electorale în timpul pandemiei de Covid-19 și să analizeze fezabilitatea utilizării de noi tehnologii în procesele electorale.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, videoconferința a reunit experți ai unor prestigioase organizații internaționale cu responsabilități electorale, precum Comisia de la Veneția, Asociația Oficialilor Electorali Europeni, Asociația Mondială a Organismelor Electorale, reprezentanți ai organismelor de management electoral din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Estonia, Polonia, Republica Moldova, Iordania, experți independenți, reprezentanți ai partidelor politice și ai societății civile.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Florin Mitulețu-Buică, a afirmat că, pe fondul pandemiei, activitatea organismelor de management electoral și a organizațiilor de profil s-a intensificat, acestea fiind responsabile cu găsirea unor soluții eficiente pentru organizarea alegerilor în condiții de siguranță medicală.

"În condițiile în care România are programate două tipuri de alegeri generale în acest an, Autoritatea Electorală Permanentă se află în permanent contact cu partenerii externi și este receptivă la experiența și bunele practici ale autorităților din țările care au organizat cu succes alegeri și în timpul pandemiei", a declarat oficialul AEP.



Pagina a fost generata in 0.2365 secunde