Administraţia locală a decis! Fără blocuri între case în cartierul Veterani

168
Administraţia locală a decis! Fără blocuri între case în cartierul Veterani - compozitoriblocuri-1630596257.jpg
La propunerea primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, consilierii locali au aprobat în ședința Consiliului Local de marţi revocarea totală a HCLM 489/2009 și revocarea parțială a HCLM 316/2013, precum și a actelor subsecvente emise în baza acestora.

Concret, în cartierul Veterani nu se mai pot edifica blocuri între case. Regimul de înălțime pentru terenul de 89,14 hectare situat la ieșirea din municipiul Constanța spre Cumpăna va fi de acum maxim P+2E.

Locuitorii acestui cartier pot sta liniștiți, în fața curților lor nu vor apărea blocuri de 15 etaje, caracterul zonei nu va fi schimbat.

„Vreau să le mulțumesc consilierilor locali care au votat revocarea hotărârilor consilierilor locali din 2009 și 2013 care permiteau construirea de blocuri în cartierul Veterani. Continuăm să reparăm greșelile administrațiilor anterioare în domeniul urbanismului și să dezvoltăm Constanța într-un mod sustenabil”, a declarat primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac.

El a adăugat că municipiul Constanța trebuie să se dezvolte, dar acest lucru nu se poate întâmpla pe baza unor planuri urbanistice zonale cu vechime de 8 sau 12 ani.

„Pentru a putea trăi într-un oraș frumos, verde, aerisit trebuie, în primul rând, să nu se mai construiască haotic așa cum s-a întâmplat în ultimii ani”, a mai spus primarul.   



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3556 secunde