Administrația publică locală nu dă nici doi bani pe promovarea europarlamentarelor

345
Biroul de Informare al Parlamentului European în România a susținut, ieri, în parteneriat cu Fundația Județeană de Tineret Constanța și Consiliul Tineretului din România, conferința de lansare a Campaniei EU-RO Caravana.

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Prefecturii Constanța, acolo unde, conform programului oficial, trebuiau să fie prezenți reprezentanți ai administrației publice locale în frunte cu edilul Constanței, Radu Mazăre. Prezența acestuia în cadrul eveni-mentului poate fi considerată, cel mult, iluzorie, plaiurile însoritei Brazilii fiind, fără îndoială, cu mult mai atrăgătoare.
Viceprimarul Nicolae Nemir-schi, deși își anunțase în ultima clipă prezența în ca-
drul evenimentului, nu a venit nici el. Prefectura Constanța nu a manifestat interes față de acțiunea de responsabilizare a tinerilor în contextul alegerilor europarlamentare, niciun reprezentant din partea instituției nefiind prezent. Așteptarea s-a prelungit pe fondul unei săli mari, dar goale, unde reprezentanții presei locale au fost mai numeroși decât tinerii preocupați de alegerile pentru PE și organizatorii evenimentului.
Constanța este ultimul dintre cele 16 orașe înscrise în pro-gramul caravanei de popularizare a alegerilor europarlamentare, eveniment care se va finaliza pe 22 noiembrie cu o dezbatere organizată în București. În cadrul acesteia din urmă se va discuta despre toate răspunsurile și amendamentele tinerilor care au completat buletinul informativ pus la dispoziție în toate cele 16 orașe. În Constanța însă, cum sala a fost goală și urna în care se presu-punea că se depun buletinele a rămas goală.
Potrivit declarațiilor organizatorilor, campania de informare vizează tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, motivul pentru care sunt vizați și cei de 16 ani fiind acela de a îi familiariza cu mecanismul alegerilor electorale, astfel încât ei să cu-noască procedura alegerilor care se vor organiza în România în 2009. Firesc ar fi fost ca în sală, la discursul prezidiului din cadrul conferinței să fi fost prezenți și niște tineri. Nu mulți. Măcar câțiva care să aibă habar de ce se întâmplă. Tinerii însă, ca tinerii… Atâta vreme cât implicarea administrației publice a fost de toată jena, ce pretenții să mai avem de la niște copii?!
Tot în cursul zilei de ieri, Biroul de Informare al PE în România a organizat întâlniri la câteva instituții de învățământ constănțene: Liceul "Mircea cel Bătrân", Universitatea "Ovidius", Liceul Pedagogic "Constantin Brătescu". Ulterior acestora, caravana s-a deplasat în Mangalia, unde au fost susținute două seminarii informative la care și-a anunțat participarea și Ileana Gugoașă, Șeful Serviciului de Integrare și Relații Externe din cadrul Prefecturii Constanța. La acestea din urmă își vor susține ideile și propunerile două grupuri a câte douăzeci de tineri fiecare. De menționat este faptul că, așa cum au ținut să specifice Oana Donca, reprezentant al CTR, dar și Carmen Mîtîcă, coordonator local al campaniei, caravana are, contrar suspiciunilor, un caracter apolitic, urmărind să educe tinerii în sensul exercitării dreptului la vot, gest care trebuie să fie realizat conștient și care să fie, în același timp, argumentat pe linie poli-tică și socială. Ca membru oficial al Consiliului Tineretului European, CTR are intenția de a promova în cadrul Consiliului Europei, problemele tineretului român.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1463 secunde