Mai multe ştiri online:

Administrația locală din Mangalia, sprijin pentru „Balul Absolventului“

Ştire online publicată Vineri, 31 Mai 2019. Autor: Carmen MOCANU
Primăria Mangalia va organiza, în acest sfârșit de săptămână, două evenimente dedicate atât tinerilor orașului, cât și celor mici. 


Astfel, vineri, 31 mai, începând cu orele 18.00, se va desfășura cea de-a doua ediție a „Balului Absolventului” - eveniment dedicat tuturor elevilor care finalizează cursurile claselor a XII-a, la instituțiile de învățământ din localitate. Special pentru proaspeții absolvenți de liceu, dar și pentru ceilalți tineri ai orașului, autoritățile locale au invitat-o pe îndrăgita artistă Alina Eremia să susțină un concert, pe scena exterioară a Casei de Cultură. Pe aceeași scenă, vor susține recitaluri mai mulți artiști locali, iar reprezentanții administrației publice vor oferi tuturor absolvenților diplome de cetățean major al orașului, iar șefilor de promoții, recompense financiare. 


Un alt spectacol oferit de autoritățile locale se adresează celor mici, de această dată, care sunt așteptați pe platoul din fața Casei de Cultură, sâmbătă, 1 iunie, de la orele 18.00, pentru a sărbători, în număr cât mai mare, Ziua Internațională a Copilului. Special pentru ei, vor cânta cunoscuta artistă Lidia Buble, dar și alți artiști locali. Începând cu ora 16.00, vor întreține atmosfera mai mulți animatori, care vor împărți copiilor baloane colorate, în cadrul manifestării, organizate în colaborare cu Damen Shipyards Mangalia. Tot cu sprijinul companiei navale, în aceeași locație, vor exista ateliere de baloane modelabile și specialiști în face painting, care vor realiza picturi haioase pe chipurile micuților doritori. Cei aflați la eveniment vor avea prilejul să imortalizeze momentele din cadrul activităților dedicate lor, alături de mascote Disney și alte personaje de poveste, într-o zi a distracției și veseliei. 


Mult așteptata surpriză dulce și savuroasă va fi înghețata, oferită de municipalitate tuturor copiilor aflați la eveniment. Cu această ocazie, primarul Cristian Radu urează tuturor absolvenților claselor a XII-a succes la examenele care vor urma, iar copiilor - „La Mulți Ani” de ziua lor.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6741 secunde