Administrația din Mangalia, demersuri pentru reabilitarea cinematografului "Pescăruș"

336
Administrația din Mangalia, demersuri pentru reabilitarea cinematografului

Articole de la același autor

Cinematograful "Pescăruș" din Mangalia va fi reabilitat și modernizat, în baza unui proiect finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Recent, ministrul de resort a inclus cinematograful din sudul litoralului pe lista de sinteză a obiectivelor de investiții care urmează să fie finanțate de CNI, în cadrul programului "Săli de cinema". 


Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a salutat decizia instituțiilor guvernamentale de a finanța redeschiderea cinematografului "Pescăruș". Edilul a spus că, încă din 2012, a început demersurile de preluare a clădirii fostului cinematograf de la RADEF în patrimoniul municipalității, cu scopul reabilitării și redeschiderii sălii de proiecție. 


"Din păcate, administrația locală de la începutul anilor 2000 a transformat cinema Pescăruș în discotecă și club de noapte. Ulterior, clădirea a fost abandonată și lăsată în paragină. Imediat după preluarea mandatului de primar, în 2012, am făcut adrese la Ministerul Culturii pentru a transfera clădirea abandonată la Primărie. Abia la sfârșitul anului 2015 s-a parafat acest transfer", a explicat Cristian Radu. 


El a mai spus că, încă de atunci, Primăria Mangalia a făcut mai multe solicitări către Guvern pentru a finanța renovarea cinematografului. 


"Abia acum, după aproape 4 ani, solicitările noastre au primit, în sfârșit, răspuns pozitiv, odată cu instalarea noului Guvern. Voi merge, personal, la ministerele de resort, de câte ori va fi nevoie, pentru a urgenta implementarea acestui proiect, fiind vorba de singurul cinematograf din sudul județului Constanța", a completat Cristian Radu. 


Aflat în proximitatea falezei, cinematograful "Pescăruș" a fost inaugurat în anul 1982, fiind cel mai frecventat așezământ cultural din sudul litoralului, până la jumătatea anilor 1990. Ulterior, a fost neglijat de autoritățile locale, ajungând să funcționeze, în paralel, ca bar de noapte și sală de cinema sau, mai apoi, discotecă. Proiectul noului cinematograf, depus de actuala administrație locală a Mangaliei, prevede renovarea și consolidarea clădirii, dotări și instalații moderne pentru desfășurarea activităților de proiecție filme. Primăria Mangalia a făcut demersuri asemănătoare, la Guvern, pentru modernizarea stadionului municipal și a Casei de Cultură. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.506 secunde