24 Ianuarie / Ziua Unirii Principatelor Române. Unde se vor oficia ceremonii militare și religioase

173
24 Ianuarie / Ziua Unirii Principatelor Române. Unde se vor oficia ceremonii militare și religioase - paradamilitara46874100-1485242373.jpg
Ministerul Apărării Naționale va organiza, ceremonii militare și religioase dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.


La București, vor fi depuse coroane și jerbe de flori, la ora 9,30, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de pe Dealul Patriarhiei Române.


La Iași, ceremonia militară se va desfășura, începând cu ora 11,00, la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, din Piața Unirii, iar la ora 12,30 va avea loc un Te Deum la mormântul domnitorului, de la Biserica Trei Ierarhi. De asemenea, vor avea loc concerte de muzică populară, o paradă militară și Hora Unirii.


Potrivit reprezentanților Primăriei ieșene, președintele Klaus Iohannis nu va ajunge pe 24 Ianuarie la Iași, întrucât are alt program. Invitații au fost trimise de către municipalitate și la guvern, însă nu există vreo confirmare oficială că premierul va veni la manifestările dedicate Zilei Unirii.


În Focșani, de la ora 16,00, în Piața Unirii vor avea loc o ceremonie militară și religioasă, un moment artistic evocator și defilarea Gărzii de Onoare formate din militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul".


La evenimentele de la Iași și Focșani și-a anunțat participarea ministrul Apărării Naționale, Gabriel-Beniamin Leș.


Ceremonii similare, dar și sesiuni de comunicări științifice, gale de filme documentare, expoziții și spectacole cultural-artistice vor fi organizate în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor Române.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015
Stire din Politică-Administrație : Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Unirii
Pagina a fost generata in 0.9402 secunde