150 de milioane de lei, alocați pentru scrutin. "Sunt cele mai scumpe alegeri"

350
150 de milioane de lei, alocați pentru scrutin.

Articole de la același autor

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a declarat, vineri, că suma totală alocată pentru alegerile prezidențiale din acest an este de aproximativ 150 de milioane de euro, fiind cele mai scumpe de până acum.
"Sunt cele mai scumpe alegeri, pentru că vorbim de 835 de secții de votare în străinătate, față de 441, față de 390, câte erau acum cinci ani în străinătate și procesul de votare în străinătate este costisitor, dar este costisitor și în țară. Din 150 de milioane de euro, 50 de milioane aproape sunt în străinătate, dar 100 de milioane în țară. Sunt destul de mulți bani", a spus Mitulețu-Buică, citat de Agerpres.


La rândul său, directorul general al Direcției de logistică electorală din AEP, Daniel Duță, a menționat că pentru tipărirea buletinelor de vot s-au folosit 199 de tone de hârtie, care costă 528 de milioane de lei.


"Probabil că din momentul în care vom trage linie și vom socoti ce s-a cheltuit, aceștia sunt bani alocați, probabil că vor fi unele dintre cele mai scumpe alegeri. Pentru Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat 79.872.204 de euro, pentru Institutul Național de Statistică - 784.849 de euro, pentru Autoritatea Electorală Permanentă - 14.247.310 euro, pentru MAE - 35.884.689 euro și pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale - 16.067.765 euro", a spus Duță, potrivit căruia pentru organizarea acestor alegeri a fost alocată suma de 146 - 150 de milioane de euro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5392 secunde