€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

1 Decembrie, ZIUA NAȚIONALĂ a României. LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

Ştire online publicată Sâmbătă, 28 Noiembrie 2015. Autor: Cuget Liber Online.
foto: www.ziare100.ro
1 Decembrie, ZIUA NAȚIONALĂ a României.  LA MULȚI ANI, ROMÂNI! - 172394thumb-1448958951.jpg
Românii sărbătoresc astăzi 97 de ani de la Marea Unire. Parada militară de Ziua Națională a României are loc, începând cu ora 11.00, în Piața Constituției, din București. Peste 2.600 de militari și 360 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, SPP, STS și Poliția Locală vor lua parte la paradă. Președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș, dar și cei trei foști șefi de stat, Traian Băsescu, Emil Constantinescu și Ion Iliescu, vor fi prezenți în Piața Constituției, relatează România TV. 


Peste 2.600 de militari și specialiști, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor și Poliția Locală București vor participa, la parada militară de Ziua Națională a României, în Piața Constituției din București.


Parada militară de 1 Decembrie are loc în Piața Constituției pentru al doilea an consecutiv, în condițiile în care la Arcul de Triumf au loc lucrări de consolidare.
Până în 2014, parada militară Ziua Națională a avut loc pe Șoseaua Kiseleff, cu defilarea militarilor din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și SPP, precum și a mijloacelor tehnice pe sub Arcul de Triumf. 


Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România s-a înfăptuit la 1 decembrie 1918. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru "unitatea națională a tuturor românilor". 


Toate apelurile au subliniat importanța istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: "Veniți cu miile, cu zecile de mii - se scria în apelul Consiliului național din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorții noastre pentru o veșnicie. Veniți și jurați că nedespărțiți vom fi și uniți rămânem de aici înainte cu frații noștri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una și nedespărțită cârmuire". 


Și, într-adevăr, la Alba Iulia, atmosfera zilei de 1 decembrie a fost una cu totul deosebită. Pe lângă cei 1. 228 de delegați, la Alba au venit, după cum menționează contemporanii, peste 100. 000 de români din toate colțurile Transilvaniei: "cât cuprindea ochiul numai om și om în continuă mișcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună", scrie Agerpres.


Ziua națională a României a fost, între anii 1866-1947, ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7407 secunde