Vezi aici fotografiile indecente cu nora lui Gaddafi

1579
1
Din laptopul fiului în vârstă de 36 de ani al lui Gaddafi, Hannibal, capturat de rebeli, fotografiile cel puțin picante au ajuns la agențiile de presă internaționale. Acum, o lume întreagă vede cum le plăcea celor doi să fie pozați în dormitor, la bordul yachturilor sau pe pajiști.
Aline Skaff, soția fiului lui Gaddafi, Hannibal, nu este străină de blițurile aparatelor de fotografiat. A fost model pentru lenjerie intimă înainte să se mărite cu Hannibal. După căsătorie, cei doi și-au făcut o reputație proastă. În 2008 au fost arestați în Elveția, după ce și-au bătut doi servitori într-un hotel de lux din Geneva, Hannibal a primit mai demult și o amendă de 500 de euro la Paris că și-a bătut logodnica de la vremea aceea care era însărcinată, iar o bonă etiopiană a povestit de curând că a fost opărită grav de Aline când aceasta s-a înfuriat pe ea.
Hannibal și soția lui Aline se numără printre membrii familiei Gaddafi despre care se spune că au reușit să se refugieze în Algeria după căderea Tripoli-ului. Tot scăpați în Algeria se crede că ar fi și soția lui Gaddafi, Safiya, un alt fiu, Mohammed și o fiică, Aisha, informează Realitatea.net.

Comentează știrea

vasile
12 octombrie 2011
Mai

mai fratilor. cand mai bagati si voi poze simpatice, bagati si voi mai multe...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 August 2011
Stire din Actual : Asaltul final asupra lui Gaddafi
Pagina a fost generata in 0.2495 secunde