Serena nu îi va sărbători ziua de naștere fiicei sale: "Facem parte din Martorii lui Iehova și nu avem acest obicei"

885
Serena nu îi va sărbători ziua de naștere fiicei sale:
Serena Williams, fostul număr unu mondial, s-a calificat fără probleme în turul secund al Openului Statelor Unite, ultimul turneu de Grand Slam al anului, învingând-o în două seturi, 6-4, 6-0, pe poloneza Magda Linette, într-o partidă disputată luni la New York.


În această perioadă, indiferent de parcursul de la US Open, Serena Williams va mai avea un motiv de bucurie. Fiica sa, Alexis Olympia, va împlini în această săptămână un an. Fostul număr 1 WTA a confirmat că nu îi va serba ziua de naștere, explicând și motivul, care era unul puțin cunoscut până azi. "Olympia nu își va sărbători ziua de naștere. Facem parte din Martorii lui Iehova și nu avem acest obicei", a spus Serena Williams, conform celor de la metro.co.uk.


Se speculează că și soțul său, co-fondatorul Reddit, Alexis Ohanian, este adeptul acestui cult, în ciuda faptului că nu a crescut într-o familie cu înclinații religioase. "Alexis, chiar dacă nu a crescut într-o biserică, este foarte receptiv și îmi înțelege nevoile", a mai spus Serena.


Martorii lui Iehova nu celebrează Crăciunul, Paștele, zilele de naștere sau alte sărbători și obiceiuri, pe care le consideră că au origini păgâne. Organizația cunoscută astăzi ca Martorii lui Iehova a fost fondată în Pennsylvania, SUA, în 1870, plecând de la un studiu biblic condus de Charles Taze Russell.


Martorii lui Iehova resping Sfânta Treime, sau Trinitatea, crezând că Iisus este doar o ființă creată și că Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu și atât. Martorii lui Iehova resping conceptul ispășirii substitutive făcută de Domnul Hristos și, în locul acesteia, spun că moartea lui Iisus a fost doar pentru a plăti păcatul lui Adam.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.631 secunde